Patrimoniu de mediu, arhitectural şi cultural

Patrimoniu de mediu – patrimoniu natural – biodiversitatea
Patrimoniul natural –Relieful:
Munţii Lotrului sau Ştefleştilor reprezintă unitatea montană situată la sud de Valea Sadului şi Valea Frumoasei, ce aliniază înălţimi de peste 1900 m, cum ar fi: Vârful Mare (2065 m); Vf.Ştefleşti (2258 m); Vf. Largu, (1926 m). Prezintă o orientare generală a culmii principale vest-est, iar din dreptul muntelui Voineagul Cătănesii, trimite o singură ramificaţie, în direcţie nord-est, printre văile Lotrioarei şi Sadului, ce aliniază vârfurile: Prejba (1 744 m) şi Pleşiţa (1 514 m). Spaţiile interfluviale sunt largi de tipul podurilor structurale, cu pante cuprinse între
15,1 – 30 %0, cu aspect rotunjit şi nivelat. Prin asociere, ele creează imaginea unor întinse suprafeţe de netezire, care coboară asemenea unor trepte uriaşe către periferia munţilor, deasupra spaţiului depresionar al Mărginimii.
Munţii Cindrelului sau Cibinului se desfăşoară la nord de văile Sadului şi Frumoasei şi aliniază cele mai mari înălţimi în Culmea Onceşti (1 717 m), Beşineul (1 962 m), Rozdeşti (1 954 m), Niculeşti (2 036 m), Cândrel (2 244 m), Şerbota Mare (2 009 m) şi Oaşa Mare (1 734 m). Nu prezintă abrupturi ori denivelări accentuate în spaţiul interfluvial. Interfluviile largi, cu aspect de platouri uşor rotunjite, coboară cu unele inflexiuni de la peste 2000 m până sub 900 m, nivelul treptei deluroase şi depresiunilor premontane. Caracterul rotunjit al formelor de relief (cupolare, netezite, înşeuări sau curmături largi) este o consecinţă directă a litologiei şi mişcărilor tectonice ce au stimulat eroziunea fluvială şi crio-nivală. Modelarea glaciară cuaternară nu a fost suficient de puternică, datorită altitudinii mai coborâte, astfel că singurele circuri, mai mult cu caracter nival ori nivo-glaciar sunt cele câteva căldări suspendate de sub Vf. Cindrel (Iezerul Mare, Iezerul Mic şi Iujbea), care adăpostesc lacuri nivo-glaciare, cu denumiri identice cu circul sau căldarea în care s-au format.
Munţii Şureanu este al treilea masiv muntos care se regaseste în teritoriul GAL Marginimea Sibiului cu înăltimi ce ajung la 2059 m altitudine în vf. Şureanu. În acest spaţiu larg, relieful este reprezentat printr-o succesiune de culmi prelungi ce coboară treptat din vârfurile situate la peste 2000 m altitudine până la aproximativ 650 – 700 m. Acestea sunt separate de o reţea numeroasă de văi, ce au dat naştere unor versanţi slab ori puternic înclinaţi. Marea majoritate a culmilor fac parte dintr-o serie de trepte largi, ce coboară lin de la sud spre nord, reprezentând resturi din cele trei platforme de eroziune bine conservate în tot lanţul carpatic: Borăscu, Gornoviţa şi Râul Şes.
Treapta deluroasă piemontană este reprezentată de Piemontul Sadului, Piemontul Cibinului şi Piemontul Sibielului sau Piemontul Bărcu Roşu.
Dealurile piemontane ale Cisnădiei se desfăşoară între Valea Sevişului, în vest şi Pârâul Tocilelor, în est. Altitudinea lor absolută variază între 580-600 m, scăzând spre nord, vest şi est la 550 m, unde vine în contact cu câmpia aluvio-proluvială terasată şi lunca Cibinului. Aspectele morfografice (fiziografice) şi morfometrice (dimensiunile) definesc în cadrul acestei unităţi morfogenetice două tipuri de interfluvii: sub formă de culmi înguste (0,2-0,5 km) pe care se înscriu şei largi, situate la 560 – 570 m altitudine şi interfluvii cu aspect de poduri, cu lăţimi de 0,6 – 0,7 km, care se desfăşoară pe o lungime de 3 – 3,5 km, între văile Sevişului şi Cisnădiei şi pe o lungime de 5 – 6 km între văile Cisnădiei şi Pârâul Tocilelor.
Piemontul Sadului se desfăşoară între văile Sadului şi Pârâul Tocilelor, fiind un piemont bine conservat. Suprafaţa piemontană atinge altitudinea de 520 m, la contactul cu muntele, şi coboară la 450 m în nord-est, deasupra localităţii Veştem. Caracteristicile morfometrice confirmă forma de poduri largi ale interfluviilor (0,5 -1 km), spre nord-est deschiderea fiind mult mai largă (1,5-2 km) şi se termină printr-un abrupt deasupra terasei a-II-a a Cibinului. Adâncimea fragmentării atinge 30 m în cazul afluenţilor Sadului şi Văii Sărăţii.
Piemontul Cibinului (piemont de acumulare) se desfăşoară între Valea Sevişului şi Valea Lupului. Suprafaţa piemontană se desprinde de munte la altitudinea de 590 m şi coboară spre nord-est până la 470 m, rămânând suspendată deasupra albiei Cibinului la 120 m. Lăţimea suprafeţei interfluviale Seviş-Valea Lupului este de 0,5-2,2 km şi este puternic fragmentată de afluenţii secundari (Racoviţa), de dreapta, ai văii Poplăcii şi cei de stânga ai văii Sevişului. Contactul morfologic al piemontului cu treapta de vale se realizează printr-o suprafaţă continuă, de glacis, cu o pantă medie de 2-50/00. grosimea depozitelor piemontane variază între 5-30 m. Piemontul Sibielului sau Piemontul Bărcu Roşu se desfăşoară între valea Sibielului la est şi Vale în vest. La contactul cu Munţii Cindrelului are 590 m altitudine şi se termină printr-un abrupt de 3 m deasupra terasei superioare a Săliştei.
Pe teritoriul Sugagului la nord de localitatile Pianu de Sus, Sebeşel, Săsciori, Deal şi Cărpiniş, situate la contactul dintre Muntii Şureanu şi Cindrel şi culoarele depresionare al Orăştiei la Vest si al Apoldului la Est, se desfăsoară o treaptă de tranzitie constituită din dealuri piemontane. Acestea sunt cuprinse între aproximativ 650 m si 400 m si înaintează către Valea Muresului si cea a Secasului Mare sub forma unor promontorii, fragmentate de o serie de văi relativ largi.
Depresiunea Sibiului (333 km2) drenată de Cibin şi afluenţii săi (de unde şi denumirea mai veche de depresiunea Cibinului) dezvoltată asimetric, fiind mai extinsă spre culoarul Visei, în detrimentul Podişului Hârtibaciu îşi conturează morfologia în raport cu colectorul principal Oltul, sub al cărui control (nivel de bază regional) a evoluat în cuaternar. Extensiunea suprafeţelor de acumulare fluvială sub forma unor câmpii piemontane ori a teraselor confirmă afirmaţia anterioară. Racordarea vetrei depresiunii cu structurile montane se realizează treptat prin intermediul teraselor, glacisurilor şi suprafeţelor piemontane. Întreaga arie depresionară apare dominată dinspre sud şi sud-vest de un adevărat abrupt (structural), modelat şi fragmentat de numeroase văi înguste, accesibile şi nu neospitaliere, care dau nota de specificitate sau originalitate a Mărginimii Sibiului. Glacisurile de bordură din Depresiunea Sibiului ocupă spaţiile dintre Cisnădioara şi Cisnădie, şi cele dintre Poplaca şi Orlat. Ele sunt prezente ca suprafeţe de racord, slab înclinate, între munte şi câmpia piemontană. La baza abruptului Hârtibaciului, ce închide Depresiunea Sibiului spre est, apar glacisurile deluvio-coluviale, cu lăţimi de 50-180 m şi pantă între 9 0/00 şi 2 0/00 , la contactul cu lunca Cibinului. Terasele Cibinului, în număr de trei (t1 de 5-10 m, cu altitudine absolută de 405-415 m; t2 de 15-25 m, cu o altitudine absolută de 420 – 430 m; t3 de 40-50 m sau 70 m, cu o altitudine absolută de 450 – 475 m), însoţesc râul pe partea dreaptă şi domină lunca joasă, extrem de neuniformă. Amonte de oraşul Sibiu, Cibinul a prelucrat conurile de dejecţie ale afluenţilor săi montani (Seviş, Cisnădie, Poplaca, Mărăjdia) conferindu-le aspectul unor trepte de terasă netede, cu lăţimi de 2-2,5 km, fragmentate, care corespund terasei de 40-60 m, ce apare foarte clar între Sibiu şi Veştem şi între Orlat şi Cristian (unde altitudinea ei relativă este mai mică, de 35-40 m).
Depresiunea Săliştei (40 km2) se remarcă printr-o relativă planitate sau nivelare, cu o uşoară declivitate spre nord-vest, fiind suspendată cu circa 200 m faţă de cea a Apoldului. Similitudini morfologice prezintă cu Depresiunea Sibiului prin tipul de racord cu treapta montană şi desfăşurarea treptelor de terasă, dar şi tipurilor regionale de glacisuri. La contactul cu Munţii Cindrelului se poziţionează glacisul şi Piemontul Sibielului (Bărcu Roşu) şi aşezările agropastorale Fântânele, Sibiel, Vale şi Sălişte. Terasele şi luncile Săliştei şi Magului, precum şi interfluviul nivelat dintre Sălişte şi CernaVodă se înscriu în ansamblul depresiunii prin aspectele morfografice, cât şi prin folosinţa acestora predominant agricolă.

Patrimoniul natural – Geologie:
În partea centrală a culmilor principale din cele trei masive muntoase Lotru,Cindrel și Sureanu, la înălţimi de peste 1900 m, au fost sculptate de gheţari 15 circuri glaciare. Condiţiile de relief şi de altitudine au fost mai puţin favorabile dezvoltării fenomenelor glaciare. Ca urmare, pe versantul nordic şi estic al culmii Şerbota – Frumoasa – Cindrel s-au format patru circuri glaciare: Gropata, Iezerul Mic, Iezerul Mare şi Iujblea, dintre care două adăpostesc lacuri glaciare, de la care le provine şi numele. În Munţii Lotrului există opt circuri glaciare, dintre care trei sunt pe latura nordică sub vârful Ştefleşti şi cinci pe latura sudică sub vârfurile Piatra Albă, Cristeşti şi Conţu Mare. În Munţii Şureanu se află doar trei circuri şi anume Auşelu, Şureanu şi Cârpa, ultimele două având şi lacuri glaciare de dimensiuni restrânse.
În partea de nord a Munţilor Şureanu şi Cindrel, între văile Pianului şi Gârbovei, la sud de localitatăţile Loman, Căpâlna şi Cărpiniş, apare în masa şisturilor cristaline un strat îngust de calcare şi dolomite calcaroase. Acest strat este diferenţiat în peisaj sub forme de eroziune, stânci solitare şi ruiniforme numite sugestiv „Masa Jidovului” (cu semnificaţia de „Masa Uriaşului”) şi „La Grumaji” (cu sensul de „stânci înguste şi proieminente”).
Forma de relief predominantă în cuprinsul celor trei masive muntoase o constituie însă văile, care sunt foarte numeroase şi ale căror versanţi prezintă o gamă variată de înclinări şi de expoziţii. La înălţimi de peste 1750 m se întâlnesc văi glaciare, cu profil transversal în formă de U, ce coboară în prelungirea circurilor glaciare Gropata, Iezerul Mic, Iezerul Mare, Iujblea, Auşelu, Şureanu şi Cârpa, precum şi a celor de sub vârfurile Ştefleşti, Cristeşti, Piatra Albă, Balindru şi Conţu Mare. În contrast cu acestea, văile fluviatile au profilul în formă de V, foarte pronunţat la izvoare şi la ieşirea râurilor din munte. Fiind adânc sculptate în masa şisturilor cristaline, multe din ele au caracterul unor defilee şi chiar de chei însoţite de versanţi abrupţi şi de stânci golaşe.
În acelaşi timp văile principale – cum sunt Sebeşul, Frumoasa, Bistra, Dobra, Prigoana, Cugirul, Miraşul, Mărtinia şi Pianul – prezintă numeroase lărgiri, adevărate bazinete intramontane, alternând cu defileuri datorită eroziunii.

Patrimoniul natural- Biodiversitate:

Peisajul natural al Mărginimii Sibiului se caracterizează printr-o zonalitate verticală, în două trepte majore ale reliefului ce atrage după sine pe cea climatică şi, în consecinţă, componenta fitogeografică, conturându-se mai multe zone: zona forestieră şi zona alpină (puternic modificată antropic).

Zona alpină – este localizată în golurile de munte, deasupra limitei superioare a vegetaţiei arborescente. Din cauza condiţiilor de mediu relativ diferite între partea superioară şi cea inferioară (din apropierea zonei forestiere) a zonei alpine, de obicei, vegetaţia culmilor alpine se subîmparte în două etaje de vegetaţie:
a) etajul alpin – reprezentat prin pajişti alpine, se întâlneşte la altitudinile cele mai mari, la peste 2200m, în Munţii Cândrel. Se caracterizează prin asociaţii de ierburi scunde, adaptate la frig, uscăciune şi vânturi puternice. Principalele componente ale vegetaţiei alpine sunt ierburile: Carvex curvula, Juncus trifidus, Festuca supina, Agrostis rupestris. Pe lângă acestea mai apar frecvent Primula minima, Soldanella pusila, Ranunculus alpestris, Geunm montanum, Campanula alpina. Plantele lemnoase sunt reprezentate prin arbuşti târâtori: Loiseleuria procumbens, Dryas octopetala, Salix herbacea, Salix retusa;
b) etajul subalpin – este mult mai bine reprezentat, fiind mult mai extins, la altitudini cuprinse între 1600 (1700) şi 2000-2200 m, în acelaşi spaţiu montan. Caracteristica principală o constituie prezenţa întinselor suprafeţe de tufărişuri (Pinus montana, Juniperus sibirica, Alinus viridis, Rhododendron Kotschyi la care se adaugă subarbuşti – Vaccinium myrtillus, V. vitis idae) singure sau în alternanţă cu pajiştile.
Zona pădurilor de munte – este bine reprezentată fiind reprezentate prin două etaje: a) etajul boreal (al molidişurilor) şi b) etajul nemoral (al pădurilor de foioase):
a) etajul boreal al molidişurilor – pădurile de molid se localizează exclusiv în regiunea muntoasă, formând partea superioară a domeniului forestier. Constituie formaţiune zonală a etajului boreal, la altitudini medii de 1000-1600 m (în Munţii Cindrel). Vegetaţia este dominată de vastele păduri de molid, fiind săracă în specii. Pe lângă molid (Picea excelsa), specie absolut dominantă în toate ecositemele formaţiunii, mai pot apărea sporadic paltinul de munte (Acer pseudoplatanus), scoruşul (Sorbus aucuparia), bradul (Abies alba)şi fagul (Fagus sylvatica). Arbuştii sunt foarte slab reprezentaţi (Sambucus racemosa, Lonicera nigra, Ribes alpinum şi Vaccinium myrtillius – dintre subarbuşti), iar pajiştile secundare, instalate pe locul pădurilor de molid, sunt dominate de păiuşul roşu (Festuca rubra var. fallax), ţăpoşică (Nardus stricta) şi târsa (Deschampsia caespitosa);
b) etajul nemoral – se caracterizează prin păduri de foioase mezofile de tip central-european, fiind situat între limite foarte variabile – limita superioară fiind de 800-1200(1300m), iar cea inferioară de 400 (300)-500m. În cadrul etajului nemoral se disting două subetaje: subetajul pădurilor amestecate de răşinoase şi fag şi subetajul pădurilor de fag (al făgete). Pădurile amestecate de răşinoase şi fag au în componenţă trei specii principale: fagul, bradul, molidul. Alături de ele se întâlnesc, în exemplare rare, paltinul şi alunul de munte, scoruşul, frasinul, teiul pucios. Pajiştile secundare sunt dominate de speciile mezofile (Festuca rubra, Agrostis tennis) şi o serie de alte graminee (Cynosurus cristatus, Poa pratensis). Făgetele sunt mult mai larg răspândite în cadrul spaţiului montan al Cindrelului. Fagul, specia principală, este specia dominantă căruia i se adaugă specii de amestec diseminate, paltinul, ulmul de munte, teii, gorunul, carpenul. Dintre arbuşti sunt puţin frecvenţi alunul, păducelul, slaba moale, socul. Pajiştile secundare ce se găsesc pe locul fostelor păduri de fag defrişate sunt de foarte bună calitate fiind compuse din păiuşcă (Agrostis tennis), piptănăriţă, păiuşul de livadă, tremurătoarea, trifoi (Trifolium pratense) etc.

Vegetaţia dealurilor şi podişurilor – include: subetajul gorunetelor, zona nemorală, având o răspândire restrânsă în Podişul Secaşelor şi depresiunile submontane. Subetajul gorunetelor cuprinde, aproape peste tot, două fâşii zonale: a alternanţei de fag şi gorun şi a gorunetelor. Prima este formată în zona de interferenţă a făgetelor şi a gorunetelor (caracterizată prin alternanţa, relativ regulată, a celor două formaţii), iar cea de-a doua, întâlnită la altitudinile cele mai joase ale etajului nemoral, este caracterizată prin dominarea exclusivă a gorunetelor. Zona nemorală (stejăretele), ca şi etajul nemoral, se caracterizează prin păduri de foioase caducifoliate, fiind alcătuită predominant din specii de stejar la care se adaugă, în proporţie redusă, gorunii (la limita superioară), carpenul, teii, frasinii, ulmii, paltinii, plopul tremurător, mărul şi părul pădureţ.
Fauna ca specificitate biogeografică se supune aceleaşi zonalităţi ca şi vegetaţia dar, datorită variatelor forme de adaptabilitate la condiţiile de mediu şi a marii sale mobilităţi, nu mai respectă, precum vegetaţia, limitele diferitelor zone, chiar şi în situaţiile în care este strâns legată de condiţiile mediului natural. Fauna munţilor – se individualizează destul de evident în ansamblul faunistic al teritoriului, atât ca origine cât şi ca distribuţie în formaţiuni faunistice altitudinale: etajul alpin, etajul subalpin, etajul boreal şi etajul nemoral. Etajul alpin se caracterizează puţin diversificat, aceasta ca o reflectare a condiţiilor speciale de mediu. Este un domeniu mai mult al păsărilor: prundăraşul de munte (Eutromias morinellus), fâsa de munte (Anthus spinoletta), brumăriţa de stâncă (Prunella collaris) etc. Etajul subalpin mult mai diversificat alături de unele elemente din etajul alpin, se remarcă: şopârla de munte (Lacerta vivipara), vipera comună (Vipera berus), cocoşul de munte (Tetrao urogallus) şi cocoşul de mesteacăn (Lyrurus tetrix). Etajul boreal corespunde biotopurilor formate de pădurile de conifere prezentând o varietate şi complexitate mult mai mare. Este bine reprezentat în cadrul spaţiului montan. Dintre mamifere se impun: ursul (Ursus arctos), şi râsul (Lynix linix) care sunt frecvente şi în etajul inferior (nemoral). Rozătoarele specifice sunt reprezentate prin: şoarecele vărgat (Sicista betulina) şi şoarecele scurmător (Clethrionomis glareorus); păsările sunt destul de numeroase: cocoşul de munte, cocoşul de mesteacăn, piţigoiul de munte (Parus montanus), mierla gulerată (Turdus torquatus), ciocănitoarea cu trei degete (Picoides tridactylus), gaiţa de munte (Nucifraga caryocatactes) etc; fauna de reptile şi amfibieni este dominată de şopârla de munte (Lacerta vivipara), vipera comună (Vipera berus), tritonul de munte (Triturus alpestris) şi sălămăzdra (Triturus montandon). Etajul nemoral ocupă cele mai întinse suprafeţe din întreg spaţiul montan al Cindrelului acoperind jumătatea inferioară precum şi culmile dealurilor mai înalte, fiind cea mai bogată şi diversificată formaţiune faunistică a regiunilor montane din teritoriu. Foarte bine sunt reprezentate: căprioare (Capreolus capreolus), cerbul (Cervus elephus), veveriţa (Sciurus vulgaris), jderul de copac (Martes martes); dintre păsări: cinteza (Firingilla coelebs), sturzul de vâsc (Turdus viscivorus), museanul mic (Muscicapa striata), piţigoiul de munte (Parus palustris), uliul păsărar (Accipiter nisus) etc. reptile şi amfibieni: salamandra (Salamandra salamandra), tritonul carpatic (Triturus montandoni), broasca roşie de munte (Rana temporaria), vipera (Vipera berus). De remarcat, în context faunistic, prezenţa unor specii de real interes cinegetic (urs, cerb, căprior, mistreţ, jder, lup, vulpe) sau piscicol (păstrăv), ceea ce se constituie într-o resursă complementară de tip turistic a regiunii.
Patrimoniul natural – Râuri si lacuri:
Reţeaua de râuri sau reţeaua hidrografică este structurată pe două bazine hidrografice: Olt şi Mureş. În funcţie de distribuţia spaţială, de dispunerea sistemelor hidrografice în raport cu principalii colectori şi cu influenţa maselor de aer care determină unele caracteristici ale regimului de scurgere, râurile din teritoriul studiat au fost grupate în mai multe sisteme hidrografice. Cumpăna de ape dintre cele două bazine urmăreşte numai în parte linia celor mai mari înălţimi ceea ce ce trădează schimbările recente dintre cele două bazine. Trebuie menţionat faptul că pe linia imaginară a cumpenei apelor se situează satul Rod – comuna Tilişca, biserica din localitate fiind singura construcţie din România care este situată pe această cumpănă: o parte din apele din precipitaţii curg în Olt iar pe planul acoperişului opus ploile se varsă în bazinul Secaşelor şi apoi în cel al Mureşului.
Organizarea reţelei de râuri şi caracteristicile morfometrice.
Oltul prin intermediul celui mai mare dintre afluenţii sai Cibinul drenează mai bine de două treimi din suprafaţa teritoriului corespunzătoare părţii centrale şi estice a regiunii. Cibinul este cel mai important afluent al Oltului din cursul său mijlociu, având o suprafaţă de 2237 km 2 şi o lungime de 80,3 km, din care majoritatea se desfăşoară în cuprinsul regiunii cercetate. Cibinul are rolul unui colector submontan al pâraielor ce coboară dinspre Munţii Cindrel şi nordul Munţilor Lotru. Cibinul se formează din unirea a două pâraie izvorâte din nordul vârfului Cindrel (2244 m) şi anume Râul Mare (S=95 km2; L= 20 km) şi din Râul Mic (S = 46 km2; L= 12 km). Ca origine a sistemului este socotit Râul Mare, care izvorăşte de la altitudinea de 1920 m din lacul glaciar Iezerul Mare. Râul Mic izvorăşte tot dintr-un lac glaciar – Iezerul Mic, dar colectează excedentul de apă a încă două lacuri mici glaciare: Iezerul Nardin şi Iezerul Măriucii. În regiunea cercetată Cibinul primeşte majoritatea afluenţilor din dreapta. Apele din stânga bazinului sunt colectate de pârâul Săliştei, care are un bazin asimetric, primind majoritatea afluenţilor din dreapta: V.Drojdiei, Tilişca, Sibiel şi Orlat, cu suprafeţe bazinale maici, sub 40 km2 (tabelul 16 ). Din stânga primeşte doar un afluent mai mic (Magul), care se varsă în amonte de confluenţa cu Sălişte. Din dreapta, dinspre Munţii Cindrelului, sosesc în Cibin mai mulţi afluenţi: Sebeş, Cisnădie, V.Tocilelor, V.Sărăţii şi Sadu. Prin lungimea cursului şi mărimea bazinului de recepţie, cei mai importanţi sunt: Sadu şi Sebeş, a căror bazine hidrografice depăşesc 100 km2). Sadul îşi are izvoarele în circurile glaciare din nordul Culmii Ştefleştilor (2244 m), de la o altitudine de 1940. Valea sadului desparte două dintre culmile principale ale munţilor de la vest de Olt: la nord culmea Cindrelului, iar la sud cea a Lotrului sau a Ştefleştilor. Pantele longitudinale şi căderile mari au favorizat construirea primelor hidrocentrale (Sadu I şi II) pe Sadu încă la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea (1896-1905). Pe la mijlocul secolului trecut (1960) s-a realizat complexul hidroenergetic Sadu V. Exploatând o cădere de 396 m, hidrocentrala are o putere instalată de 22,5 MW. Din debitul folosit (2,2 m3/s), aproape o treime (0,6 m3/s) este obţinut prin captări secundare dinspre afluentul din dreapta Sădurelul şi afluenţii acestuia (Ţiganul şi Porcul).
Sebeşul este principalul colector al apelor drenate spre Mureş prin intermediul mai mult afluenţi din care unii îşi dezvoltă integral bazinele de recepţie în regiunea studiată (Frumoasa, Curpăr, Ciban, Bistra, Dobra, Nedeiu), iar altele doar parţial (Secaş). Sebeşul îşi are obârşia prin valea Frumoasei, în culoarul mărginit în sud de masivul Ştefleşti, iar în nord de Cindrel. Izvoarele râului sunt la cca. 2000 m altitudine pe versantul sudic al Munţilor Cindrel (culmea Cindrel- Frumoasa), el separă Munţii Cindrel în dreapta de Munţii Sureanu în stânga, ocupând un bazin hidrografic de 1289 kmp.Din regiunea mai înaltă a Munţilor Cindrel primeşte pe Curpăr, Ciban, Bistra şi Dobra, cel mai important sub aspectul suprafeţei bazinale. Secaşul este ultimul afluent al Sebeşului, dar care îşi dezvoltă doar parţial bazinul hidrografic în regiunea cercetată, colectând apele din regiunea submontană prin intermediul câtorva afluenţi: Apold, Amnaş, Dobârca şi Pustia.
Lacurile naturale sunt puţine ca număr şi nu sunt diversificate ca tipuri genetice. Astfel, se întâlnesc doar câteva lacuri glaciare situate în văile glaciare de pe versantul nordic al Munţilor Cindrel. Elementele morfometrice ale acestui tip genetic de lacuri sunt trecute în tabelul 10.
Tabelul 10. Elementele morfometrice ale lacurilor glaciare din Munţii Cindrel

Sursa: Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de Geografie, Centrul de Geografie Regională, Şef proiect prof.univ.dr. Pompei Cocean – Plan de Amenajare a Teritoriului Zonal PATZ – Mărginimea Sibiului, Proiect nr. 9495/10.09.2008
Lacul glaciar Iezerul Mare ocupă o cuvetă glaciară de origine mixtă, adică de subsăpare şi de baraj glaciar, despărţită în două bazine diferenţiate sub aspect morfometric şi morfologic. Oglinda apei se situează la o altitudine de circa 1998 m şi se întinde pe o suprafaţă de peste 3 ha. Adâncimea maximă depăşeşte 13 m, iar lăţimea maximă ajunge la 189 m.
Lacul glaciar Iezerul Mic este cantonat pe spinarea unui val morenic, la altitudinea de 1955 m, sub Vârful Frumoasa. Suprafaţa lui este mult mai redusă decât a Iezerului Mare, de 0,2 ha, iar adâncimea maximă de 1,7 m. În afară de lacurile menţionate, în Munţii Cindrel se mai găsesc câteva lacuri glaciare de dimensiuni mici (Iezerul Nardin şi Iezerul Măriucii).
Lacul glaciar Şureanu, de formă aproape circulară, este orientat pe direcţia de curgere a Râului Mare, are o lungime de 94 m şi o lăţime maximă de 91 m, totalizând o suprafaţă de 0,59 ha.
Patrimoniul natural – Arii naturale protejate:
Prin diversitatea biologica foarte mare, prin ecosistemele variate şi bogate în habitate şi specii, aproximativ 42% din teritoriul judeţului Sibiu este încadrat în areale protejate, situându-se pe unul dintre primele locuri la nivel naţional în această privinţă.
Următoarele areale protejate conform Legii 5/2000 sunt localizate in teritoriul Mărginimea Sibiului:
Tabel 11. Areale protejate in Marginimea Sibiului

Sursa: Raportul anual privind starea mediului în judetul Sibiu, 2009, APM Sibiu
Parcul Natural Cindrel este un areal protejat reprezentat de o zonă complexă de floră, faună, geomorfologică şi hidrografică cuprinzând culmi netede şi circuri glaciare. Parcul se află la limita sud-vestică a teritoriului administrativ al judeţului Sibiu, având o suprafaţă de 9.043 ha. Arealul conferit acestei zone este delimitat de Vf. Piatra Albă (2178 m) în sud, Vf. Iujbiţa (1989 m) în est, Vf. Rozdeşti (1954 m) în nord-est până în Vf. Foltea (1963 m) continuând cu Vf. Şerbota Mare (2016 m) înspre vest. Parcul este încadrat administrativ comunelor Gura Râului, Răşinari, Tilişca şi Jina. Accesul se face din Sibiu DJ 106A – Răşinari – Păltiniş – Poiana Găujoara – Şaua Bătrâna – Cindrel (traseu marcat).
Munţii Cindrel sunt formaţi din şisturi cristaline, predominante fiind micaşisturile şi paragnaisele, amfibolitele, migmatitele şi pegmatitele. Parcului natural atrage atenţia prin existenţa unui relief glaciar compus din căldări şi lacuri glaciare, morene şi văi glaciare. Pe şisturile cristaline constitutive s-au format podzoluri primare şi soluri humico-feriiluviale si humico-silicatice superficiale până la scheletice, oligotrofe, cu sau fără pseudogleizare la bază. Acestora li se adaugă litosolurile şi solurile turboase. Parcul adăposteşte lacurile glaciare Iezerul Mare şi Iezerul Mic în văile glaciare cu acelaşi nume.
În perimetrul parcului au fost identificate în jur de 500 de specii de plante aparţinând tuturor încrengăturilor regnului vegetal (alge, ciuperci, muşchi, licheni, ferigi, gimnosperme şi angiosperme). Asociaţiile caracteristice sunt formate din: jneapăn cu afin (Vaccinio-Pinetum mugi), ienupăr cu afin (Vaccinio-Juniperetum nanae), bujor de munte (Rhododenronetum kotschyi), arin de munte cu sălcii pitice (Saliceto silesiacae-Alnetum viridis), steregoaie (Veratretum albi), brâncă cu scaiete (Cardueto personatae-Heracleetum palmaţi). Pajiştile alpine sunt dominate de asociaţii de coarnă (Caricetum curvulae) şi de păiş cu sclipeţi de munte (Potentilloternatae-Festucetum sudeticae). Printre rarităţile floristice se pot enumera: muşchiul (Aulacomnium turgidum), lichenul (Cladonia spumosa), zâmbrul (Pinus cembra), căldăruşa
(Aquilegia vulgaris), bulbucii (Trollius europaeus), angelica (Angelica archangelica), zmeoaia (Laserpitium krapfii), bujorul de munte (Rhododendrum kotschyi), genţienele (Gentiana kochiana şi G. punctata), volovaticul (Sweria punctata), şopârliţele (Veronica bellidioides şi V. baumgartenii), clopoţeii (Campanula transsilvanica şi C. cochlearifolia), capul călugărului (Leontodon croceus), etc.
Din punct de vedere faunistic, mai studiate au fost păsările şi mamiferele. Cea mai importantă specie de mamifer prezentă în parc este capra neagră (Rupicapra rupicapra), iar dintre păsări interesante de amintit sunt: prundăraşul de munte (Eudromias morinellus) – relict glaciar aflat la marginea sudică a arealului său, acvila de stâncă (Aquila chrysäetos), cocoşul de munte (Tetrao
urogallus), pasărea omătului (Plectrophenax nivalis) – pasăre foarte rară pentru ornitofauna României şi ciocârlia urechiată balcanică (Eremophila alpestris balcanica) – găsită clocind pentru prima dată pe teritoriul României aici, pe platoul Frumoasei.
Starea de conservare este bună, turismul neecologic şi păşunatul adesea excesiv reprezentând surse de presiune antropică asupra ariei protejate.
Parcul Natural Cindrel nu este marcat cu borne, nu are table inicatoare şi nici pază, doar pădurile care fac parte din parc sunt supravegheate de catre silvici. Existenta Parcului natural Cindrel nu este cunoscuta în zonă și cu atât mai putin sunt cunoscute regurile care trebuie respectate pe teritoriul parcului. De asemenea nu este valorificat potentialul turistic dat de valoarea ariei protejate, neexistand material de informare, trasee tematice, ș.a. și există în ultimii ani turiști care parcurg teritoriul rezervatiei cu motoare.

Rezervaţia Naturală Iezerele Cindrelului deţine două ample şi spectaculoase circuri şi văi glaciare, cu toate atributele caracteristice acestui tip de relief: căldări cu pereţi abrupţi şi stâncoşi, văi în formă de “U”, morene, panta amplă a scurgerii gheţarului, etc. Întregul ansamblu se desfăşoară din marginea platoului, dintre vârfurile Cindrel-Frumoasa, sub care se dezvoltă pereţi

abrupţi de peste 2200 m spre nord, găzduind la baza pereţilor Iezerul Mare (cotă absolută 1999 m) şi Iezerul Mic (1946 m) . Suprafaţa Iezerului Mare este de 3 ha, iar adâncimea maxima 13,3 m. Forma aproape ovală a lacului măsoară 320 m în lungime şi 189 în lăţime, fiind desfăşurată sub abruptul peretelui sud-vestic al căldării. Zona în care se scurge apa lacului-orientată nord-est-mult îngustată, este acoperită de un masiv de jneapăn de 360 ha din suprafaţa rezervaţiei. Iezerul Mic, cu forma sa aproape dreptunghiulară, măsoară doar 80 m lungime, 58 m lăţime şi are doar 1,7 m adâncime maximă. Şi în căldarea acestuia, masivul abundent de jneapăn acoperă zona de vărsare, până la limita superioară a pădurii de conifere. Cele două iezere sunt singurele lacuri glaciare din masivul Cindrel. Numeroasele plante şi asociaţii vegetale tapetează pereţii abrupţi şi stâncoşi ai celor două căldări glaciare, fiind întâlnite peste 40 de specii briofite, talofite şi muşchi. Vegetaţia lemnoasă este dominată de jneapăn, ienupăr, bujor de munte, iar flora ierboasă de graminee şi sporadic zâmbru. Lumea animală este şi ea bine reprezentată fiind prezente în perimetrul rezervaţiei 29 de specii de păsări (între care prundăraşul de munte) şi animale precum capra neagră, ursul, lupul, vulpea, jderul.
În anul 2000 au fost executate lucrări complexe de marcare a limitelor arealului protejat Rezervaţia Naturală Iezerele Cindrelului, în scopul informării şi educării celor care parcurg sau frecventează zona. Este singura rezervaţie din teritoriul Marginimea Sibiului marcată şi dotată cu înscrisuri conform normelor europene, prin piloni, borne, tabele toponimice, hărţi si indicatoare. Rezervatia este bine protejate,dar exista în ultimii ani turiști care parcurg teritoriul rezervației cu motoare. De asemenea exista necesitatea de a înființa un Centru de Informare și Cercetarea pentru Rezervaţia Naturală Iezerele Cindrelului.

Tinoavele din Valea Tărtărăului
Rezervaţie botanică, constituie un areal ce conservă o vegetaţie de mlaştină oligotrofă specifică Carpaţilor Meridionali, foarte puţin modificată de viaţa antropică. Se află la 35 km de Şugag, în extremitatea sudică a judeţului Alba, în partea de S-E a Munţilor Şureanu, la limita cu Munţii Lotrului şi cu Munţii Cindrelului, în sectorul inferior al râului Tărtărău, la altitudinea max. de 1350 m. şi minimă de 1320 m.
Tinoavele din Valea Tărtărăului nu sunt marcate cu borne, nu au table indicatoare şi nici pază. De asemenea nu este valorificat potentialul turistic dat de valoarea ariei protejate, neexistand material de informare, trasee tematice, ș.a.

Tinoavele din Luncile Prigoanei
Reprezintă o rezervaţie botanică, situată pe cursul superior al pârâului Prigoana, la altitudinea de 1380 – 1540 m. Reprezintă şapte areale de mlaştini oligotrofe, dispuse pe o distanţă de 2,4 km, ce totalizează 6,5 ha. În cuprinsul ei sunt conservate relicve glaciare specifice Văii Sebeşului, care au existat pe areale mult mai întinse, dar care au fost inundate , prin construirea lacului de acumulare de la Oaşa.
Tinoavele din Luncile Prigoanei nu este marcat cu borne, nu are table indicatoare şi nici pază. De asemenea nu este valorificat potentialul turistic dat de valoarea ariei protejate, neexistand material de informare, trasee tematice, s.a

Masa Jidovului

Reprezintă un bloc izolat de şisturi cristaline, alcătuite predominant din micaşisuri şi paragnaise, ce fac parte din pânza getică a Carpaţilor Meridionali. Vegetaţia de pe versantul stâncos de pe dreapta Sebeşului unde se află stânca, este acoperit pe cca. 2 ha cu pin silvestru, alături de care apar exemplare rare de larice , fixate pe locuri inaccesibile şi contrastând cu pădurile masive de fag ce predomină în jur. Aceste pinete naturale, instalate în mod excepţional la 650 – 750 m altitudine, constituie resturi ale vegetaţiei dominante din perioadele reci ale cuaternarului, care nu au putut fi înlocuite mai târziu de alte specii lemnoase.
Rezervaţia nu este marcată cu borne, nu are table inicatoare şi nici pază, doar pădurea este supravegheată de brigadierul silvic din comuna Şugag. Starea actuală a rezervaţiei este bună, ca urmare a faptului că în jurul ei predomină pereţii stâncoşi şi abrupţi, astfel că nu este accesibilă nici pentru oameni nici pentru animale.
Stânca Grunzii sau La Grumaji, cum îi spun localnicii, este situată pe acelaşi versant, la cca 200 m de Masa Jidovului, în amonte, este alcătuită din şisturi cristaline ce se înalţă pe versantul puternic înclinat al văii. În acest loc valea se îngustează foarte mult, având aspectul unui defileu sălbatic, iar râul este nevoit săfacă o serie de cotituri.
Pinetele relictare cu larice de la Masa Jidovului formează o asociaţie caracteristică, care a fost numită de marele botanst Alexandru Borza asociaţia “ Poaetum – Pinetum sylvestris” din alianţa Pineto-Ericion şi constituie o curiozitate de mare interes fitoistoric şi fitogeografic (zâmbrul –relicvă terţiară din familia pinului care însoţeşte jnepenişurile de la 1550 m pana la peste 2000m)
Stânca Grunzii nu este marcat cu borne, nu are table indicatoare şi nici pază. De asemenea nu este valorificat potentialul turistic dat de valoarea ariei protejate, neexistand material de informare, trasee tematice, s.a

Pintenii din coasta Jinei
Aria protejată, în suprafaţă de 2 ha, se află pe teritoriul administrativ al comunei Jina, în apropiere de localitatea Dobra, şi este administrată de Consiliul Local al comunei Jina.
“Pintenii din Coasta Jinei” sunt un grup de stânci izolate, constituite din şisturi cristaline (micaşisturi şi paragnaise). Stâncile se află într-o pădure de fag, la o altitudine de aproximativ 900 m. Acestea se remarcă prin spectaculozitate şi pot reprezenta un punct de atracţie turistică.
Starea de conservare a monumentului este foarte bună, presiunea antropică fiind limitată datorită dificultăţii de a ajunge în apropierea stâncilor. Ar fi indicată amplasare unui panou de informare pe marginea drumului din apropierea acestora.

Tabel 12. Prezentarea siturilor din reţeaua Natura 2000

Sursa: Raportul anual privind starea mediului în judetul Sibiu, 2009, APM Sibiu
Situl de Importanţă Comunitară (SCI) Frumoasa. În cadrul acestui sit, au fost identificate 10

tipuri de habitate de interes comunitar ce acoperă peste 80% din suprafaţa totală, din care cele mai reprezentative sunt pădurile de molid perialpine, jnepenişurile şi păşunile alpine şi subalpine. O parte din păduri sunt virgine sau cvasivirgine, acestea polarizând o mare diversitate biologică terestră, constituind o avuţie naţională inestimabilă. Multe dintre pădurile existente, pure sau în amestec, au vârste medii de peste 120 şi chiar 160 de ani, fiind excelente habitate pentru populaţii viabile de urs, lup şi râs. Vulnerabilitatea arealului este dată de presiunea semnificativă datorată exploatărilor forestiere care nu respectă întocmai normele silvice în vigoare. Păşunile alpine sunt afectate de păşunatul excesiv şi de turismul necontrolat. Jnepenişurile au fost şi mai sunt (în prezent mai rar) incendiate în vederea creşterii suprafeţelor de păşune alpină. Populaţiile de carnivore mari de importanţă comunitară (urs, râs, lup) şi populaţia de capră neagră sunt vulnerabile datorită vânătorii, braconajului, deteriorării habitatelor şi disturbării liniştii. Pe lângă cele amintite anterior, o presiune semnificativă asupra populaţiei de capră neagră este exercitată şi de păşunatul excesiv în zona alpină (degradarea păşunilor alpine, gonirea şi atacarea de către câini şi epizotiile transmise de animalele domestice. 69% din suprafaţa sitului propus se află în proprietatea statului român şi 31% în proprietate privată.

Practic, în întregul areal este vorba de două zone, clasificate diferit în funcţie de specificitatea lor. Denumite generic „Frumoasa”, ROSCI0085 Frumoasa – este sit de importanţă comunitară (sit Natura 2000) ce face parte din categoria ariilor naturale protejate, iar ROSPA0043 Frumoasa – este arie de protecţie specială avifaunistică ce face parte din categoria ariilor naturale protejate. Reţeaua Natura 2000 este compusă din mai multe SCI-uri şi SPA-uri.
Teritoriile administrative incluse în Situl de Importanţă Comunitară (SCI) Frumoasa sunt: Judeţul Vâlcea – Brezoi (5%), Câinenii Mari (6%), Malaia (4%), Voineasa (48%); Judeţul Sibiu – Boiţa (88%), Cisnădie (52%), Cristian (78%), Gura Râului (54%), Jina (84%), Orlat (29%), Poplaca (30%),Raţinari (42%), Râu Sadului (44%), Sadu (19%), Sălişte (22%), Tălmaciu (85%), Tilişca (15%); Judeţul Alba – Cugir (22%), Pianu de Sus (1%), Şugag (72%) şi Judeţul Hunedoara – Beriu (<1%), Orăştioara de Sus (10%), Petrila (<1%), Petroşani (<1%). Procentul prezentat indică suprafaţa ocupată din totalul suprafeţei administrative.
SCI Frumoasa este compus din 11 tipuri de habitate de interes comunitar dintre care 3 prioritare cu o acoperire estimată la 68,31% din suprafaţa SCI “Frumoasa”; 25 de specii de interes comunitar dintre care 4 specii de mamifere (urs, lup, râs şi vidră), 2 specii de amfibieni, 3 specii de peşti, 11 specii de nevertebrate şi 5 specii de plante (3 specii de muşchi şi 2 specii de plante superioare).
Situl de Protecţie Avifaunistică (SPA) Frumoasa include următoarele suprafeţe administrative: Judeţul Vâlcea – Brezoi (5%), Câinenii Mari (5%), Malaia (4%), Voineasa (48%), Judeţul Sibiu – Boiţa (88%), Cisnădie (52%), Cristian (78%), Gura Râului (55%), Jina (84%), Orlat (29%), Poplaca (55%), Râu Sadului (44%), Răşinari (42%), Sadu (16%), Sălişte (>99%), Tălmaciu (78%), Tilişca ((>99%) şi Judeţul Alba – Cugir (16%), Pianu de Sus (1%), Şugag (72%). Această arie este compusă din: 11 specii de păsări de interes comunitar (iernuca, cocoşul de munte, 3 specii de ciocănitori, 3 specii de răpitoare de noapte, caprimurgul şi două specii de paseriforme).
Aria Specială de Protecţie Avifaunistică (SPA) Frumoasa corespunde unei regiuni de munte

cu păduri de conifere, mai puţin mixte şi cu zone descoperite-alpine. Este o zonă valoroasă din punct de vedere peisagistic, cu un impact antropic nesemnificativ. În pădurile întinse de conifere se găsesc efective importante la cocoşul de munte şi la ciocănitoarea de munte. În număr mai mic se întâlnesc şi specii ca ierunca (Bonasa bonasia), minuniţa (Aegolius funereus) şi ciuvica (Glaucidium passerinum). Vulnerabilitatea sitului este reprezentată de defrişări şi lucrări silvice, turismul necontrolat, vânătoarea în timpul cuibăritului, practicarea sporturilor extreme etc. Aproximativ 45% din suprafaţa SPA-ului se află în proprietate privată, iar restul în proprietatea statului .
Situl de importanţă comunitară (SCI) Oltul Mijlociu-Cibin-Hârtibaciu cuprinde, pe teritoriul Mărginimii Sibiului, suprafeţe din cadrul teritoriului administrativ al localităţilor Tălmaciu, Cisnădie şi Sadu, mai exact valea Oltului şi a Cibinului de pe teritoriul localităţii Tălmaciu, Valea Tocilelor şi Valea Sărăţii, precum şi un areal cuprinzând interfluviul dintre cele două văi pe teritoriul localităţilor Sadu şi Cisnădie. Speciile de interes comunitar pentru care a fost declarat acest sit de importanţă comunitară sunt: peşti – Barbus meridionalis (Moioagă), Cobitis taenia (Zvârlugă), Gobio kessleri (Petroc), Pelecus cultratus (Sabiţă), Rhodeus sericeus amarus (Boare), Sabanejewia aurata (Dunariţă), Zingel streber (Fusar), Zingel zingel (Pietrar); nevertebrate – Chilostoma banaticum, Unio crassus (Scoica de râu).
Potenţial turistic

La poalele Muntilor Carpati, în centrul României, se afla Judeţul Sibiu, una din cele mai frumoase regiuni ale ţării, ale cărei numeroase comori se vor dezvălui atât vizitatorilor aflaţi în căutatrea frumuseţilor naturale, cât şi celor atraşi de bijuteriile patrimoniului cultural transilvan. Atracţiile sunt diverse.Peisajul este marcat de crestele sălbatice şi împădurite ale munţilor, cu cascade şi lacuri glaciare, ori de podişurile înverzite din nord, iar de podişurile înverzite din nord, iar posibilităţile de petrecere a timpului liber sunt multiple-plaja pe malul lacurilor sărate de la Ocna Sibiului, schi la Paltiniş, ori sporturi extreme la Bâlea.Tuturor acestora li se adaugă şirul de biserici-cetate specifice Transilvaniei şi bogăţiile arhitectonice şi culturale ale oraşelor medievale, dintre care probabil cel mai cunoscut este Sibiul, încununat cu titlul de Capitală Europeană în 2007. Specificul peisajului cultural al judeţului este dat de bisericile fortificate(construite între secolele XIII şi XVII), numeroase şi în general bine păstrate, cu aspecte extreme de diverse-de la simplele biserici dotate cu creneluri şi guri de tragere, până la cele înconjurate cu multiple incinte de fortificaţii care le dau aspectul unor adevarate cetăţi.
O astfel de atractie a judeţului este și zona Mărginimii Sibiului, formată din şirul de sate româneşti aflate la poalele munţilor Cibin, care trăiesc din agricultură, meşteşuguri şi creşterea
animalelor, în principal a oilor. Într-o accepţiune mai largă, Mărginimea Sibiului reprezintă o entitate geografică, istorică şi etnografică cuprinzând salba de sate româneşti aşezate la poalele Munţilor Sibiului. Limita de răsărit este satul Boiţa, aşezat pe malul drept al Oltului, la intrarea în defileul cu acelaşi nume, iar limita de vest este comuna Jina, având drept hotar râul Sebeş. Aparţin Mărginimii Sibiului localităţile Boiţa, Rîu Sadului, Tălmaciu, Tălmăcel, Răşinari, Poplaca, Gura Râului, Orlat, Fântânele, Sibiel, Vale, Sălişte, Galeş,Tilişca, Rod, Poiana Sibiului şi Jina. Într-o accepţiune mai restrânsă, Mărginimea Sibiului este teritoriul din fostul Ducat al Amlaşului, având drept nucleu satele din jurul cetăţii Salgo, dintre care cel mai reprezentativ era Săliştea (Magna Villa Valachicalis), fost sediul scaunului cu acelaşi nume. Poziţia geopolitica a zonei, situată la graniţa de sud a Transilvaniei cu Tara Româneasca şi în proximitatea Sibiului, puternic centru meşteşugăresc şi comercial, au oferit Mărginimii Sibiului câteva trăsături definitorii. Astfel, localităţile şi-au dezvoltat o economie mixta, bazată pe agricultură, creşterea
animalelor şi meşteşuguri tradiţionale, cu pondere deosebită pe oierit. Unele dintre ele (Sălişte, Răşinari, Vale, Poiana Sibiului) au practicat oieritul transhumant, păstorii mărgineni conducând
turmele de oi la Dunăre, în Dobrogea, până în Caucaz şi Peninsula Balcanică. Mărginenii au contribuit la dezvoltarea conştiinţei unităţii de neam şi de limba a românilor de pe ambele versante ale Carpaţilor. Ei se caracterizează prin dinamism neobişnuit, sunt fiinţe întreprinzătoare, luptătoare, oameni cu simt practic, buni gospodari, sobri şi de nădejde. Cea mai mare parte a satelor din zona au păstrat puternice tradiţii spirituale şi etno-folclorice, dând acestor comunităţi o fizionomie aparte. Cadrul geografic încântător, puritatea naturii şi a oamenilor, accesibilitatea locurilor, bogăţia şi diversitatea patrimoniului cultural, fac din Mărginimea Sibiului o zona cu un mare potenţial turistic.
GURA RÂULUI: La doar 17 km de Sibiu, Gura Râului, străveche aşezare românească, este situată pe Valea Cibinului, la poalele Munţilor Cindrel, in inima cunoscutului ţinut al Mărginimii Sibiului, la o altitudine de aproximativ 600m. Satul este de tip compact, cu vatra amplasată pe valea râului Cibin, la gura de ieşire a acestuia dintre munţi. Teritoriul comunei Gura Râului se bucura de existenta câtorva lacuri a căror frumuseţe si importanta economica vin in completarea locurilor pitoreşti ale aşezării.Lacul de acumulare Gura Râului s-a format in urma construirii barajului finalizat în anul 1981. Barajul are o înălţime de 72 m si este situat la altitudinea de 550 m.Muzeul sătesc – înfiinţat în 1969. Din 1976 este reorganizat în localul Căminului cultural. Deţine piese de arta populara (textile, mobilier, lemn etnografic, pictura) Biserica ortodoxa cu hramul Cuvioasa Paraschiva.
BOIŢA: Prezintă o importanţă turistică deosebită prin Castelul Turnul Roşu (denumirea vine de la faptul că zidurile au fost vopsite în roşu cu sângele turcilor învinşi într-o bătălie din apropiere) datează din sec. XIV şi în prezent este închis circuitului turistic. Tot în jurul Boiţei se găsesc urmele unei cetăţi romane din sec. II, Cimitirul eroilor din primul război mondial, Turnul Spart şi Cetatea Lotrioara.
JINA: Comuna este aşezată în extremitatea sud – vestica a judeţului, la 49 km de Sibiu, la 800 – 1000 m altitudine, pe dealurile ce premerg Munţii Cindrel. Accesul în localitate se face pe DJ Sălişte – Tilişca – Poiana Sibiului – Jina sau pe DJ. Miercurea – Dobârca – Poiana Sibiului – Jina, ambele derivate din E 15 A Sibiu – Sebeş Alba. Arii naturale protejate în hotarul comunei: Masa Jidovului – La
Grumaji şi Pintenii din Coasta Jinei. Localitatea este o adevărata placa turnantă pentru drumeţii în munţii Cindrelului. Găzduieşte anual, începând din 1971, Festivalul folcloric „Sus pe muntele
Din Jina”

ORLAT: Este situat la 17 km vest de Sibiu, la poalele munţilor Cindrel, pe valea Cibinului. Din DN. 1. (E 15 A) Sibiu – Sebeşul de Jos, din Cristian, un drum modernizat conduce la Orlat (6 km).Staţie de cale ferata pe tronsonul Sibiu – Vinţu de Jos. Cetatea scurtă – Este o cetate de pământ cu urme din neolitic, a fost atribuită, la începutul evului mediu, populaţiei autohtone româneşti. Cetatea Salgo – este situată pe dealul ‘La zid’ în imediata apropiere a haltei CFR – Sibiel. Pomenită documentar în 1322, a fost construita în timpul domniei regelui Bela al IV-lea (1235 – 1270). În apropiere, la poalele dealului Teis, s-a construit după 1990 o mănăstire. Sediul comandamentului Regimentului 1 grăniceresc construit în 1763, cu transformări mari în secolul XX. Alte puncte de atracţie turistică: biserica ortodoxă cu hramul Sfântul Nicolae, troiţa eroilor neamului ridicată pe dealul La cetate – în memoria eroilor căzuţi în luptele din primul război mondial.
POIANA SIBIULUI: Comuna este situată la 35 km. de Sibiu, pe un platou submontan (900 m
altitudine).Accesul se face pe drumurile judeţene Sălişte – Jina sau Dobârca – Poiana Sibiului, ambele derivând din DN Sibiu – Sebeş. Atracţii turistice: – biserica ortodoxă din lemn cu hramul “Adormirea Maicii Domnului” (Biserica din Deal)Biserica din Vadu, Muzeul sătesc cu profil
etnografic pastoral, a fost organizat în sediul Căminului Cultural în 1958, având la baza colecţia etnografica a învăţătorului Ioan Georgescu.
RĂŞINARI: Este situat la 12 km de Sibiu, în sud – estul judeţului. Accesul în localitatese face pe şoseaua modernizata Sibiu – Păltiniş sau cu tramvaiul, din Pădurea Dumbrava Aici găsim:
– Biserica ortodoxă cu hramul Cuvioasa Paraschiva;
– Casa episcopilor – este construită din lemn în 1710. A fost sediul episcopilor ortodocşi ai Transilvaniei: Ghedeon Nichitici şi Gherasim Adamovici între 1761 şi până la mutarea sediului episcopiei la Sibiu (1795). Din 1772 a fost şi sediu al protopopiatului. Astăzi este muzeul parohiei ortodoxe. (Răşinari, nr. 1515);
– Biserica ortodoxă cu hramul Sfânta Treime;
– Muzeul etnografic – organizat în 1952, etalează în şapte săli colecţia de etnografie şi artă populară, ilustrând elemente de cultură şi civilizaţie specifice Mărginimii Sibiului. Clădirea este monument istoric;
– Cetatea feudală de pământ (sec. XIII – XIV) – situată lângă Valea Ştezei;
– Mausoleul mitropolitului Andrei Şaguna (1808 – 1873), este situat lângă biserica ortodoxa Sfânta Treime. A fost ridicat în 1877;
– Casa memorială Octavian Goga. Amenajată în casa părintească a poetului, construcţie din sec. al XIX-lea, monument istoric. (Răşinari, nr. 880) ;
– pe Valea Ştezei, la 3 – 5 km de Răşinari spre Păltiniş sunt situate numeroase cabane cu restaurant şi camere de cazare.
SADU: Localitatea este situată la 27 km sud de Sibiu, într-o vale pitorească (Valea Sadului) pe care au fost construite primele hidrocentrale din tara. Se ajunge la Sadu prin Cisnădie pe un drum judeţean (7 km) sau din Tălmaciu (9 km). Puncte de atracţie: – biserica parohială cu hramul Adormirea Maicii Domnului, biserica din lemn cu hramul Adormirea Maicii Domnului, muzeul
Sigmund Dachler deschis la uzina electrică Sadu I în 1996, cu ocazia centenarului, muzeul conţine, pe lângă uzina propriu zisă, aflată şi astăzi în funcţiune, echipamente electrice şi documente originale,muzeul poartă numele unuia dintre pionierii electricităţii din România, Sigmund Dachler.
SĂLIŞTE: Oraşul este situat în Depresiunea Săliştei, la vestul judeţului la 21 Km distanta de Sibiu. Accesul în comuna se face prin DN 1(E 15A) Sibiu – Sebeş Alba, pe traseul CFR Sibiu – Vinţu de Jos cu gara la Sălişte şi halte în Sibiel, Săcel, Aciliu. Staţiunea Crinţ situată la 18 Km de Sălişte. Accesibilă prin Sălişte sau pe Valea Sibielului (3 – 4ore de mers), 1391 m altitudine. Loc de odihna şi de plecare în trasee montane spre cabana Fântânele (50 locuri de cazare), spre Iezerele Cindrelului, Păltiniş, Valea Sadului sau Valea Frumoasei. Muzeul personalităţilor săliştene, înfiinţat în 1978. Cuprinde cărţi, documente, lucrări de arta referitoare la personalităţile proeminente ale Săliştei. (Adresa Piaţa Eroilor, nr. 8) Muzeul Protopopiatului Sălişte. Conţine cărţi şi documente referitoare la istoria protopopiatului precum şi miniaturi ale lui Picu Pătruţ. Parcul de sculptura în lemn din Poiana Soarelui. Sunt expuse în aer liber opere de arta contemporana realizate, începând din 1981, în şapte ediţii ale Taberei naţionale de sculptura în lemn. Biserica ortodoxă cu hramul Înălţarea Domnului şi Sf. Oprea (Biserica Mare). Biserica ortodoxa cu hramul Sf. Ioan Botezătorul din Gruiu. Muzeul sătesc din Galeş ( sat aparţinător comunei Sălişte situat în continuarea acesteia pe drumul spre Tilişca. Atestat documentar la 1383; 347 locuitori) Muzeul, organizat în 1968, are o expoziţie de etnografie şi arta populara din zona precum şi un sector în aer liber. Biserica ortodoxa cu hramul Intrarea în biserica din Galeş.
SIBIEL: Sat aparţinător al oraşului Sălişte situat pe Valea Sibielului şi pe vechiul drum ce venea de la Sibiu prin Cristian – Orlat, pe lângă cetatea Salgo, trecând prin Sibiel – Vale – Sălişte. Halta de cale ferata pe tronsonul Sibiu – Vinţu de Jos. Muzeul de icoane. Întemeiat în 1969. În anii ’80 a fost reorganizat într-o clădire noua. Cuprinde o valoroasa colecţie de icoane pe sticla, icoane pe lemn, cărţi vechi româneştiBiserica ortodoxa Sfânta Treime. Construită între 1765 – 1767. Pictura murala executata în fresca de Stan Zugravu între 1774 – 1775. Troiţele pictate în fresca, ridicate la 1803, 1817 şi 1819. Cetatea feudala de pe dealul Cetate ce domina localitatea. Menţionată documentar la 1383, făcea parte din sistemul de apărare a graniţei de sud – est a Transilvaniei.

TILIŞCA: Este situata la 26 km vest de Sibiu, pe drumul judeţean ce pleacă din DN 1 (E15A) prin Sălişte, Tilişca, Poiana, Jina şi coboară la Şugag, în Valea Sebeşului Cetatea dacica ridicată pe dealul Catanas (sec. II Î.Chr. – sec. I. d. Chr.). În timpul lui Burebista şi Decebal a fost întărita şi înglobata în sistemul de fortificaţii ce flanca cetăţile din Munţii Orăştiei. Cetatea feudala construita în sec. al XIII-lea. Din zidurile şi turnurile de odinioară se păstrează urme firave. Biserica ortodoxă cu hramul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril.

Produsele care provin din aceste situri
Specii din flora şi fauna sălbatică valorificate economic,inclusiv ca resurse genetice
Numeroase specii de floră şi faună sălbatică de pe teritoriul zonei studiate prezintă o importanţă economică şi socială deosebită, având multiple utilizări în diverse sectoare, fiind foarte solicitate atât pe piaţa internă, cât şi pe piaţa externă. Activităţile de exploatare a acestor resurse sunt reglementate prin Ordin nr. 410/2008, privind aprobarea Procedurii de autorizare a activităţilor de recoltare, capturare şi/sau achiziţie şi/sau comercializare, pe teritoriul naţional sau la export, a florilor de mină, a fosilelor de plante şi fosilelor de animale vertebrate şi nevertebrate, precum şi a plantelor şi animalelor din flora şi, respectiv, fauna sălbatice şi a importului acestora. Pe parcursul anului 2009 au fost autorizate pentru recoltare următoarele resurse naturale:
Ciuperci: Gălbiori (Cantharellus cibarius); Hribi (Boletus sp.); Ghebe (Armillaria mellea); Râşcovi (Lactarius deliciosus); Trâmbiţa piticului (Craterellus cornucopioides); Zbârciogi (Morchella esculenta);
Fructe de pădure: Afine (Vaccinium myrtillus); Merişoare (Vaccinium vitis-idaea); Zmeură (Rubus idaeus); Mure (Rubus fruticosus); Măceşe (Rosa canina); Porumbele (Prunus spinosa);
Fragi (Fragaria vesca); Coacăz negru (Ribes nigrum); Cătină (Hippophae rhamnoides); Soc (Sambucus nigra); Scoruş (Sorbus aucuparia); Măr sălbatic (Malus sylvestris);
Plante medicinale: Sunătoare (Hyperium perforatum); Salcie (Salix alba); Călin (Viburnum opulum); Salcâm (Robinia pseudacacia); Macriş (Rumex acetosa); Pătlagina mare (Plantago major); Muşeţel (Matricaria chamomilla); Păducel (Crategus monogyna);
Nevertebrate: Melci de livadă (Helix pomatia);
Pomi de crăciun: Brad (Abies alba); Molid (Picea abies);
Vânat: Urs (Ursus arctos); Lup (Canis lupus); Râs (Lynx lynx); Pisică sălbatică (Felix silvestris); Cerb comun (Cervus elaphus); Căprior (Capreolus capreolus); Mistreţ (Sus scrofa); Cocos de munte (Tetrao urogallus); Iepure (Lepus europeus); Fazan (Phasianus colchicus)

Potenţialul de promovare a agroturismului
Promovarea agroturismului din teritoriul Marginimea Sibiului se realizeaza prin participarea la targuri nationale/ internationale cat si prin Reteaua Europeana a Destinatiilor Europene de Excelenta in Rurism ,retea din care face parte zona.
Participarea la Târguri internaţionale şi naţionale pentru promovarea regiunii Marginimea Sibiului
Pentru o mai buna cunoaştere a destinaţiei turistice Sibiu pe piaţa internaţională, precum şi pentru a atrage un număr cât mai mare de turisti, Asociatia Judeţeană de Turism a participat la 32 târguri naţionale şi internaţionale în cursul perioada 2007-2010. În cadrul acestor târguri, AJTS a promovat atracţiile şi ofertele turistice ale judeţului Sibiu printre care se numără şi teritoriul Mărginimea Sibiului.
Aceste târguri sunt urmatoarele:Târgul de turism „Ferienmesse“ din Viena – Austria, Târgul de turism „Vakanz“ din Luxembourg, Salonul de turism din Rennes – Franţa, Târgul de turism „EMIF“ din Bruxelles, Târgul de turism „ITB“ din Berlin – Germania, Târgul de turism „SMT“ din Paris, Târgul de turism „TNT“ din Bucuresti, Târgul de turism „TTF“ din Braşov, Târgul de turism „ITF“ din Bucuresti
Târgul de bunuri şi servicii din Bergamo, Târgul de turism „Spa&Wellness“ din Budapesta, Târgul de turism „WTM“ din Londra
Proiect pentru informarea turiştilor din Mărginimea Sibiului. Reţeaua de Centre de Informare Turistică din Judeţul Sibiu
Prin prisma unei ample campanii de promovare datorat programului Sibiu Capitală Culturală Europeană 2007, Sibiul a devenit o destinaţie turistică de renume internaţional. Afluxul mare de turisti a determinat o preocupare sporită pentru asigurarea de servicii turistice de calitate, într-un cadru profesionist şi organizat. Consiliul Judeţean Sibiu şi Asociaţia Judeţeană de Turism Sibiu au răspuns acestei provocări prin crearea unei reţele de Centre de Informare Turistică în Judeţul Sibiu. Misiunea acestora este aceea de a informa turiştii cu privire la atracţiile turistice judeţene, infrastructura de cazare şi posibilităţile de petrecere a timpului liber. Personalul Centrelor de Informare acorda sprijin în găsirea locurilor de cazare, promovarea şi vânzarea de programe, organizarea de evenimente etc.
In zona Marginimea Sibiului exista 3 Centre de Informare Turistică ce oferă informaţii turiştilor cu privire la ofertele şi resursele turistice ale zonei, aceste centre functioneaza în localităţile Sălişte, Sibiel şi Răşinari. Reteaua de Centre de Informare din teritoriul Marginimea Sibiului a colaborat cu Asociaţia Judeţeană de Turism Sibiu pentru promovarea zonei la targurile nationale si internationale.

Zona montană şi dezvoltarea durabilă – aspecte specifice ruralului montan
Specificul montan al microregiunii Mărginimii Sibiului asigură un potenţial de excepţie pentru zootehnie şi, în general, pentru dezvoltarea agriculturii ecologice şi a agroturismului în spaţiul rural, valorificând următoarele puncte tari:

• suprafeţe întinse de păşuni şi fâneţe favorabile creşterii animalelor – o activitate tradiţională a locuitorilor din zonă;

• o calitate foarte bună a mediului, fiind conservate practice agricole “blânde”, fără chimizare sau cu o chimizare redusă ce permit obţinerea unor produse ecologice cu valoare biologică ridicată;

• conservarea biodiversităţii (flora furajeră naturală, flora spontană, speciile de animale sălbatice)

• peisajele naturale valoroase cu un patrimoniu istoric şi cultural bogat;

• facilităţile şi interesul în creştere pentru agroturism;

• capitalul uman, încă existând “tezaurele umane vii” – bătrânii păstrători de tradiţie, tinerii putând moşteni o zestre tradiţională;

• experienţa şi iniţiativele unor organizaţii active la nivel judeţean şi zonal.

Există probleme specifice ruralului montan cu consecinţe grave pe termen mediu:

• declinul efectivelor de animale (ovine şi bovine) ce a condos la scăderea majoră a volumului îngrăşămintelor organice (indispensabile pentru aportul de alcalinitate, azot biologic, etc) cu impact grav asupra regenerării naturale a pajiştilor. Se constată în consecinţă că asistăm la degradarea florei naturale furajere – un fenomen de “resălbăticire” prin acidifierea solului fragil muntos, ceea ce conduce la apariţia plantelor nedorite;

• existenţa tendinţei de abandonare a bunelor practice din experienţa tradiţională, în paralel cu consevarea unora învechite şi/sau adoptarea unor practice neadaptate specificului montan;

• aplicarea pe scară redusă a însămânţării artificiale şi în consecinţă conducând la o zestre genetică modestă a animalelor din multe gospodării rurale montane;

• adăposturile învechite pentru animale, necorespunzătoare igienico-sanitar, lipsite de facilităţi necesare;

• lipsa echipamentelor agricole moderne (v. mulsul manual) şi a mecanizării necesare lucrărilor în specific montan;

• greşeli în depozitarea şi utilizarea îngrăşămintelor naturale (lipsa sau starea necorespunzătoare a platformelor de bălegar, absenţa bazinelor pentru colectarea purinului – pierderi mari de azot biologic, bălegar diseminat iarna, nefermentat, acid) – afectând calitatea pajiştilor, la care se adaugă poluarea cu rumeguş (pericol – acidifierea fâneţelor), practici ineficiente de colectare şi depozitare a fânului (stocat în clăi cu pericol de mucegăire), etc.

• infrastructură deficitarî (drumuri, utilităţi, comunicaţii)

• investiţii reduse pentru crearea de locuri de muncă – alternative de ocupare în spaţiul rural montan;

• îmbătrânirea populaţiei, exodul tinerilor (spre oraşe/UE);

• iniţiative reduse, lipsa suportului şi a cunoştinţelor necesare fermierilor pentru promovarea de “branduri” specifice (produse cu marcă locală/regională), promovarea produselor de nişă, etc.

• consultanţă agricolă calificată în zona montană, neacoperitoare cantitativ şi calitativ.

Consecinţele prognozate sunt foarte grave:

• degradarea terenurilor agricole montane, sălbăticirea pajiştilor şi a fânaţelor – riscând să devină ireversibile: “fragilitatea muntelui”;

• condiţii socio-economice precare: şomaj, combinat cu calitate redusă a ocupării (agricultură de subzistenţă) cu tendinţă de agravare;

• depopularea munţilor prin exodul tinerilor spre oraşe sau în afara ţării,

• imens potenţial economic nevalorificat/ sau valorificat insuficient cu potenţialul pieţei (în creştere) pentru produse ecologice şi biologice, agroturism, etc.

Dezvoltarea economică în spaţiul rural montan, iar în zonele isolate supravieţuirea civilizaţiei rurale depind de dezvoltarea şi valorificarea superioară a resurselor oferite de agricultura montană şi a altor resurse specifice zonei, într-un concept de pluriactivitate. Aici trebuie incluse activităţile de modernizare a activităţilor agricole cu conservarea bunelor practice în raport cu mediul, relansarea creşterii animalelor şi a ocupaţiilor tradiţionale, promovarea unei agriculturi ecologice şi a produselor ecologice, diversificarea activităţilor economice în spaţiul rural fără afectarea patrimoniului natural, istoric şi cultural.
Conceptul de pluriactivitate include diversitatea activităţilor ce valorifică resursele locale, acoperă nevoi specifice gospodăriilor rurale, oferă alternative de ocupare totală sau parţială: procesarea primară şi mica industrializare a produselor agro-alimentare, meşteşuguri şi artizanat (lemn, metal, confecţii, ceramică, etc), mica industrie locală, turism şi agroturism, activităţi de întreţinere şi mecanizare şi alte servicii auxiliare agriculturii, etc.
Având în vedere problematica de mai sus se pot constata o serie de neajunsuri în cadrul sistemului de educaţie şi formare profesională zonală:

• Interesul general scăzut al tinerilor pentru formarea profesională şi carieră în agricultură;

• Gradul redus de acoperire teritorială a ofertei de educaţie şi formare (iniţială şi continuă) în ruralul montan;

• Conţinutul pregătirii insufficient adaptat specificului local, în mod deosebit în ceea ce priveşte componenta practică a programelor de formare în agricultură (în particular în domeniul agromontan/agroturism) furnizate de şcolile din sistemul învăţământului etnic şi profesional;

• Absenţa unei pregătiri generale privind economia ruralului montan – ce ar fi necesară încă din gimnaziu – atât ca bază de pregătire pre-vocaţională, cât şi din perspective celor care nu continuă studiile şi rămân în gospodării;

• Baza materială deficitară a şcolilor din domeniu (ferme didactice, echipamente, etc)

• Formarea profesională a cadrelor didactice – marcată preponderant de cunoştinţe pentru agricultura de camp – deficitară în privinţa competenţelor specifice agriculturii montane.

În concluzie agricultura prezintă nevoia urgentă a dezvoltării în zonele montane, existând condiţii favorabile creşterii animalelor şi un potenţial ridicat de dezvoltare pentru agricultura ecologică şi agroturism, problematica fiind complexă şi stringentă.
În domeniul silviculturii Mărginimea Sibiului dispune de resurse naturale importante.
În domeniul protecţiei mediului – trebuie remarcată nevoia de adaptare la standardele UE pentru protecţia mediului.
Există nevoia unui program coerent de măsuri în educaţie şi formare profesională pe următoarele direcţii prioritare:

• Consolidarea parteneriatului social prin antrenarea în procesul decisional şi de planificare strategică în învăţământul profesional şi etnic, a reprezentanţilor instituţiilor şi organizaţiilor relevante pentru ruralul montan;

• Iniţierea/ dezvoltarea unor şcoli pilot cu profil agromontan, înzestrate cu o bază materială adecvată: fermă didactică, ateliere şcoală şi laboratoare – organizate şi dotate corespunzător, din perspectiva agriculturii montane şi pluriactivităţii (cu o componentă de agroturism inclusă); facilităţi de tip campus. În Mărginimea Sibiului campusul de la Cristian este în curs de construcţie inaugurarea acestuia într-un orizont de timp apropiat putând contribui la soluţionarea problemelor remarcate în ruralul montan;

• Adecvarea sporită a conţinutului calificărilor la specificul agromontan local;

• Completarea/adaptarea pregătirii la nivel gimnazial în toate localităţile prin introducerea de noţiuni generale privind economia ruralului montan;

• Programe de formare continuă a cadrelor didactice de specialitate (cu privire la competenţele specifice agriculturii montane)

• Iniţierea şi susţinerea de programe de orientare şi consiliere adaptate grupurilor ţintă din ruralul montan;

Sursele informatiilor cuprinse in prezentul subcapitol sunt: Raportul anual privind starea mediului în judetul Sibiu, 2009, APM Sibiu, Masterplan Turism judetul Sibiu.

Patrimoniu arhitectural şi cultural în Mărginimea Sibiului
În acest capitol s-au identificat edificiile principale, monumentele arhitecturale remarcabile, cunoştinţele şi competenţele specifice teritoriului, elementele de identitate locală:

• cetăţi şi castele

• biserici (bisericile parohiale ale fiecărei localităţi – o parte fiind monumente istorice) şi castre (roman, dacic etc.); casa muzeu cu specific săsesc din Cristian, etc

• meşteşuguri specifice (pictură pe sticlă, cojocărit, port specific etc.);

• herghelii de cai relevante (specifice) – nu există herghelii de cai

• tipuri de turism practicate (turism de agrement şi odihnă, alpinism, turism cultural şi religios, turism piscicol, turism ecvestru, cicloturism, agroturism etc.).

• obiceiuri locale etc.

Mărginimea Sibiului este un ţinut recunoscut prin specificul unei activităţi economice reprezentative mai ales pentru trecut (păstoritul) şi include aşezări care trimit fie la o „Mărginime clasică” (Sălişte cu Sibiel şi Vale, Tilişca şi Jina), fie la o creionare regională care să permită utilizarea unor resurse diversificate, ce pot determina şi asigura sustenabilitatea dezvoltării activităţii turistice în prezent şi viitor.
O parte a resurselor turistice ale acestei regiuni este reprezentată de patrimoniul antropic, care include patrimoniul construit şi unul spiritual sau etnografic (incluzând ocupaţiile, meşteşugurile, obiceiurile, portul popular, jocul etc.). Patrimoniul construit este prezentat în conformitate cu lista monumentelor istorice (2004), încheind cu câteva propuneri vizând valorificarea turistică a acestui patrimoniu cu valoare culturală locală, naţională şi universală.
Cetăţi şi castele
– cetăţi şi incinte fortificate: Cetatea „Salgo” (ruine) – sat Sibiel, pe vârful dealului, la 1099 m altitudine, sec. XII-XIII, oraş Sălişte; Cetate – sat Sibiel, Epoca medieval timpurie, oraş Sălişte; Turnul Spart (fragmente) – sat Boiţa, D.N. 7-E 81, sec. XIV, comuna Boiţa; Ruinele Turnului Spart – sat Boiţa; sec. XII, Epoca Medievală, comuna Boiţa; Zid de incintă şi poartă – sat Boiţa, Str. Bisericii 243, sec. XIX, comuna Boiţa; Fortificaţie – sat Orlat, punct „Cetatea Scurtă”, Epoca medieval timpurie, comuna Orlat; Fortificaţie cu val – sat Orlat, punct „La Zidu”, Epoca medievală, comuna Orlat; Incintă fortificată interioară (fragmente) – sat Cristian, cca.1500, comuna Cristian; Turnul Octogonal – sat Cristian, cca.1580, comuna Cristian; Incintă fortificată exterioară, cu trei turnuri – sat Cristian, cca. 1500, comuna Cristian; Cetate ţărănească, sec. XIV-XV; Aşezare rurală – sat Cristian, sec. II-III, comuna Cristian; Zid de incintă – sat Poplaca, Str. Principală 341, 1818, comuna Poplaca;
– castele: Castelul Turnu Roşu, azi Centrul de plasament – Boiţa, 1533-1930, comuna Boiţa;

Biserici şi mănăstiri
– biserici şi ansambluri cu funcţie ecleziastică: Biserica „Naşterea Sf. Ioan Botezătorul”- Sălişte, 1742, turn 1816, oraş Sălişte; Biserica „Înălţarea Domnului” – Sălişte, 1761-1785, oraş Sălişte; Biserica „Sf. Treime”, cu turnul-clopotniţă – sat Sibiel, 1776, oraş Sălişte; Biserica „Sf. Nicolae”-Cacova, cu turnul-clopotniţă – sat Fântânele, 1771-1774 (biserica), 1794 (turn), oraş Sălişte; Biserica „Intrarea în Biserică” – sat Galeş, înc. sec. XVIII, 1809, oraş Sălişte; Biserica „Sf. Treime” – sat Vale, ante 1780, oraş Sălişte; Ansamblul bisericii „Adormirea Maicii Domnului” – sat Boiţa, sec. XIX, comuna Boiţa; Biserica „Adormirea Maicii Domnului” – sat Boiţa, 1812-1822, comuna Boiţa; Biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril” – sat Tilişca, 1782, comuna Tilişca; Biserica „Sf. Nicolae” – sat Orlat, 1794, comuna Orlat; Biserica evanghelică – sat Cristian, sec. XIII; 1480-1495-transf., sec. XVIII, comuna Cristian; Ansamblul bisericii evanghelice fortificate – sat Cristian, sec. XIII-XVIII comuna Cristian; Biserica „Buna Vestire” – sat Cristian, 1790, comuna Cristian, Biserica „Cuvioasa Paraschiva”- Biserica Mică – sat Gura Râului, sec. XVIII-XIX, comuna Gura Râului; Ansamblul bisericii „Naşterea Sf. Ioan Botezătorul” – sat Poplaca, sf. sec. XVIII-înc. sec. XIX, comuna Poplaca; Biserica „Naşterea Sf. Ioan Botezătorul” – sat Poplaca, 1793, comuna Poplaca; Ansamblul bisericii „Adormirea Maicii Domnului” – sat Sadu, sec. XVII-XVIII, comuna Sadu; Biserica „Adormirea Maicii Domnului” – sat Sadu, sec. XVIII, comuna Sadu; Biserica de lemn „Adormirea Maicii Domnului” – sat Sadu, sf. sec. XVIII, comuna Sadu;

• mănăstiri-schiturile (Mănăstirile Orlat şi Răşinari, schitul Foltea Sălişte şi Schitul Sibiel)

– troiţe: Troiţă – Sălişte, sec. XIX, oraş Sălişte; Troiţă – sat Sibiel, 1803, oraş Sălişte; Troiţă – sat Sibiel, 1814, oraş Sălişte; Troiţă de lemn – sat Fântânele, sec. XIX, oraş Sălişte; Troiţă – sat Rod, 1871, comuna Tilişca; Troiţă – sat Rod, 1877, comuna Tilişca; Troiţă – sat Tilişca, sec. XIX, comuna Tilişca; Troiţă – sat Răşinari, 1883, comuna Răşinari;
– case parohiale: Zwingerele cu casa parohială evanghelică – sat Cristian, cca.1550, comuna Cristian
– cimitire şi monumente funerare: Osuar – pictură pe pânză – sat Jina, în cimitirul sătesc, comuna Jina; Mormântul mitropolitului Andrei Şaguna – sat Răşinari, 1904, comuna Răşinari; Monumentul funerar al lui Ioan Băilă – sat Vale, sec. XIX, oraş Sălişte.

Case memoriale

• case memoriale :Octavian Goga, Emil Cioran, Ilarie Mitrea şi Sava Popovici Barcianu în Răşinari, Aurel Decei în Gura Rîului, Inochentie Micu Klein în Sadu şi casele academicienilor Săliştei: Ioan Lupaş, Onisifor Ghibu, DD Roşca , Picu Pătruţ şi Andrei Oţetea la Sibiel, Tilişca – Rod – casa Vasile Dobrian)

• busturi: Bustul lui Nicolae Henţiu – Sălişte, 1934, oraş Sălişte;

Castre romane, cetăţi dacice etc.

• cetatea dacică şi medievală de la Tilişca, cetatea Salgo de la Sibiel, castrul roman de pe Vârful lui Pătru (în comuna Şugag)

– situri arheologice: Aşezare – Epoca romană, comuna Orlat; Aşezare – sat Orlat, punct „Cetatea Scurtă”, Epoca bronzului, comuna Orlat; Situl arheologic de la Orlat, punct „Cetatea Scurtă”, comuna Orlat; Aşezare – sat Orlat, punct „La Zidu”, Epoca bronzului, comuna Orlat; Situl arheologic de la Orlat, punct „La Zidu”, comuna Orlat; în aceiaşi categorie intră şi siturile arheologice de la Tilişca (cetatea dacică şi cea medievală)
– monumentele istorice din Mărginimea Sibiului se pot încadra în următoarea tipologie:
a) ansambluri rurale: Ansamblul rural „Centrul istoric” – Sălişte, sec. XVIII-XIX, oraş Sălişte; Ansamblul rural „Centrul istoric al localităţii” – sat Vale, sec. XVII-XIX, oraş Sălişte; Situl rural Sibiel – sat Sibiel, întreaga localitate, sec. XVIII-XIX, oraş Sălişte; Ansamblul rural „Centrul localităţii” – sat Boiţa, sec. XVIII-XIX, comuna Boiţa;
b) cultură şi civilizaţie ţărănească, case de lemn: Gospodărie ţărănească – sat Poiana Sibiului, Str. Valea Radei 115, 1869, comuna Poiana Sibiului; Ansamblu textil hidraulic – sat Gura Râului, Str. Principală 1074, sec. XIX, comuna Gura Râului; Pod de lemn acoperit – sat Gura Râului, f.n. sf. sec. XIX, comuna Gura Râului; Poartă – sat Sadu, Str. Principală 486, 1795, comuna Sadu; Casă de lemn – sat Mag, nr. 127, sec. XIX, oraş Sălişte; Casă – Sălişte, nr. 481, 1885, oraş Sălişte; Casă – Sălişte, nr. 953, 1881, oraş Sălişte; Casă de lemn – sat Sibiel, nr. 31, sf. sec. XVIII, oraş Sălişte; Casă de lemn – sat Sibiel, nr. 151, sf. sec. XIX, oraş Sălişte; Casă – sat Sibiel, nr. 152, sec. XIX, oraş Sălişte; Casă de lemn – sat Sibiel, nr. 322, sec. XIX, oraş Sălişte; Casă de lemn – sat Poiana Sibiului, nr. 947, 1888, comuna Poiana Sibiului; Casă de lemn – sat Poiana Sibiului, nr. 1440, 1879, comuna Poiana Sibiului; Casă – sat Rod, nr. 30, 1890, comuna Tilişca; Casă de lemn – sat Rod, nr. 287, 1825, comuna Tilişca; Casă – sat Rod, nr. 387, sec. XIX, comuna Tilişca; Casă de lemn – sat Orlat, nr. 422, 1852, comuna Orlat; Casă de lemn – sat Orlat, nr. 472, sec. XIX, comuna Orlat; Casă de lemn – sat Gura Râului; nr. 507, sf. sec. XIX, comuna Gura Râului; Casă de lemn – sat Gura Râului, nr. 936, sec. XIX, comuna Gura Râului; Casă de lemn – sat Poplaca, nr. 69, sec. XIX, comuna Poplaca; Casă de lemn – sat Sadu, nr. 105, 1866, comuna Sadu;
c) muzee: in Marginimea Sibiului exista o serie de muzee dupa cum se ilustreaza in tabelul de mai jos

Tabelul 13. Muzeele şi colecţiile muzeale din Mărginimea Sibiului (2008)

Sursa: Masterplan de Cultura al judetului Sibiu, Strategia de Dezvoltare a Comunei Sugag.
Per total in Marginimea Sibiului exista 96 de monumente istorice.

MONUMENTELE ISTORICE DIN MĂRGINIMEA SIBIULUI – tabelul 14

Sursa: Masterplan de Cultura al judetului Sibiu, Strategia de Dezvoltare a Comunei Sugag.
Meşteşuguri specifice (pictură pe sticlă, cojocărit, port specific etc.)

• Pictura bisericească. În camera ,,curată” din locuinţa tradiţională a ţăranului român, pe peretele dinspre răsărit, la loc de cinste şi ocrotite de ştergare, meşteşugit ţesute, erau aşezate icoanele. Zugrăvite de meşteri populari, pe lemn şi mai adesea pe sticlă, icoanele făceau parte din zestrea de preţ, moştenită din străbuni. În secolele XVII-XVIII, sub influenţa meşterilor veniţi din Ţara Românească să zugrăvească bisericile construite în acea perioadă, apar centre locale de zugrăvire, între care şi cel de la Răşinari. La începutul secolului al XIX-lea se stabileşte în satul Vale, venit din Vinerea (Alba) Nicolae Oancea, zugrav pe sticlă şi lemn care foloseşte în icoanele sale o cromatică caldă şi o reprezentare ce respecta prescripţiile erminiilor. Chenare care înconjoară scenele, un cer continuu de albastru-cobalt şi conturarea graţioasă a personajelor conferă icoanelor sale valoare de opere de artă.

• La Sălişte a lucrat iconarul Ion Morar (1815-1890), venit din Laz (Alba) unde zugrăvise tâmpla bisericii (1856). Ca elev al lui Toma Poienaru, pentru pictura pe sticlă, el păstrează tradiţia bizantină a compoziţiei, a desenului şi cromaticii, peste care suprapune influenţe baroce, urmare a studiilor sale făcute la Viena. Fiicele sale, Emilia şi Elisabeta au continuat meşteşugul tatălui lor, pictând icoane şi troiţe ce s-au răspândit în toată Mărginimea.

• Tot în satul Vale a pictat şi Matei Popa, în spiritul manierei miniaturale a Şcolii din Laz. În Poiana Sibiului se stabileşte Ioan din Hendorf, zis Hândoreanu, născut în Valea Hârtibaciului. Acesta pictează într-o manieră mai apropiată de arta cultă; compoziţiile sale conţin elemente din natură şi vestimentaţie, redate cu mult realism. Alături de ei, sunt cunoscuţi ca maiştri-iconari şi Stan şi Iacob, fiii lui Radu Popa, care au participat şi la zugrăvirea bisericii din Argeş, precum şi Ioan Zugravul din Boiţa, care pictează biserica din Sadu.

• Tabăra de pictură pe sticlă din Sibiel

• Tabăra naţională de sculptură în lemn de la Sălişte expoziţia permanentă de sculptură de la „Poiana Soarelui”, un spaţiu public insuficient valorificat din punct de vedere cultural şi turistic.

• Şcoala de pictura şi expoziţia de icoane pe sticlă a copiilor „iconari” de la Biserica „Cuvioasa Paraschiva” Răşinari

• În cadrul preocupărilor artistice ale mărginenilor, un rol important îl are pictura religioasă. Astfel, cea mai veche biserică pictată în 1674 de Nicolae Poloni se întâlneşte la Sălişte. Urmează apoi, în ordine cronologică, biserica de lemn din Poiana Sibiului, pictată în 1771 de Simion Zugravul, biserica din Tălmăcel decorată în 1776 de zugravii Oprea din Poplaca şi Pantelimon şi cea din Răşinari.

• În prezent în zona Mărginimii Sibiului îţi desfăşoară activitatea următoarele şcoli de pictură pe sticlă:

• Şcoala de pictura şi expoziţia de icoane pe sticlă a copiilor „iconari” de la Biserica „Cuvioasa Paraschiva” Răşinari

• An de an, la 14 octombrie în biserica „Cuvioasa Paraschiva” are loc vernisarea unei expoziţii de icoane pe sticlă. Cei care expun sunt „iconari” ai Cercului de pictură pe sticlă „Cuvioasa Paraschiva” Răşinari. Ei ne aduc aminte de vechii iconari şi zugravi de biserici din secolul al-XVIII-lea. Răşinărenii „şcoliţi” prin mănăstirile din Ţara Românească au fot iniţiaţi în tainele picturii. Întorşi pe locurile natale au creat o adevărată „şcoală” de zugravi bisericeşti ce a funcţionat sub streaşina bisericii. Aşa sunt cunoscuţi Popa Ivan, Iacob şi Stan Man, Ivan Zugravul, Aleman şi Bucur Man, Gheorghe şi Oprea Zugravul. Ei aveau să picteze biserici în Mărginimea Sibiului şi vom aminti: Sibiel, Sălişte, Cristian, Ocna Sibiului şi Răşinari. Au mai pictat în judeţele Braşov, Alba, Mureş, Hunedoara.Trecând munţii aveau să picteze şi la biserica mănăstirii Curtea de Argeş.

• Un domeniu interesant al vechii picturi îl constituie şi pictura pe sticlă. Deşi nu avem nume de zugravi care au pictat pe sticlă, în muzeele din Răşinari cât şi în casele răşinărenilor se păstreaza cu mare sfinţenie icoane de mare valoare artistică, dintre care multe pot fi identificate ca produse în Răşinari.

• De-a lungul anilor s-a stins această artă şi pentru a reînvia această îndeletnicire cât şi pentru formarea spirituială a celor tineri, la 6 august 1996, tot sub streaşina Bisericii Cuvioasa Paraschiva s-a înfiinţat un Cerc de pictură pe sticlă ce funcţionează pe perioada vacanţelor şcolare. Cursanţii, copii de vârstă şcolară şi chiar preşcolară, tineri de toate vârstele din localitate şi copii din ţară care îşi petrec vacanţele la Răşinari sunt iniţiaţi în arta picturii pe sticlă de către părintele Nicolae Jianu, pictoriţa Viorica Creţu şi foşti ucenici ai cercului de pictură.

• Cercul de pictură este susţinut din contribuţia benevolă a credincioşilor răşinăreni şi a sponsorilor sub conducerea preotului paroh Nicolae Jianu. La încheierea cursului, în fiecare an, se organizează în Biserica Veche o expoziţie de icoane cu cele mai reuşite lucrări.Au avut loc expoziţii şi la Sala Thalia, Biblioteca Astra Sibiu. La ediţia 2007 a concursului judeţean „Icoană din sufletul copilului” s-a obţinut două premii: premiul al-II-lea şi premiul al-III-lea. Pentru concursul naţional de la Patriarhia Română au fost selecţionate 15 icoane pe sticlă.

• Tabăra de pictură pe sticlă din Sibiel

• Colecţia de icoane din Sibiel a început în anul 1969. Existau atunci la parohie, 9 icoane pe sticlă. S-a făcut apel, la spiritul de jertfă al sătenilor şi astfel prin donaţiile sătenilor colecţia a crescut până în jur de 150 de icoane. S-a lărgit aria de colectare, întâi în satele din jur, apoi pe toate ariile de creaţie, ajungând în prezent să fie expuse 600 de icoane. Multe dintre ele au o vechime de peste 200 de ani, iar valoarea lor este inestimabilă. Este cel mai important muzeu de acest fel din Europa. Mai poţi vedea acolo şi icoane pe lemn, ceramică, piese de mobilier, precum şi o serie de cărţi vechi româneşti. De asemenea în fiecare vară la Sibiel are loc tabăra de pictură pe sticlă în care tinerii iconari sunt iniţiaţi în tainele picturii pe sticlă.

• Tabăra naţională de sculptură în lemn de la Sălişte

• Un obiectiv turistic important al Mărginimii Sibiuluiu il constituie expoziţia permanentă de sculptură de la „Poiana Soarelui” (locul numit Santa Crucii) sunt expuse opere de artă contemporană realizate de artişti din întreaga ţară, participanţi la ediţiile Taberei naţionale de sculptură în lemn, organizate de forurile culturale sibiene cu sprijinul primăriei din Sălişte cu începere din anul 1981.

• Meşteşugurile şi industriile populare. Îndeletnicirile meşteşugăreşti au prezentat în timp un caracter casnic-gospodăresc, de tip închis. În cadrul lor, există o anume diviziune a muncii pe sexe, bărbaţii ocupându-se de lucrările de construcţii, prelucrarea lemnului şi a pielii, împletirea fibrelor vegetale ori animale (pentru frâie, funii, saci din piei etc). Femeile se ocupau cu ţesutul, împletitul, confecţionarea articolelor de îmbrăcăminte. În aceste activităţi îşi au obârşia tradiţiile privind cioplitul bâtelor ciobăneşti, încrustatul furcilor, cusutul pungilor din piele tăbăcite în zer, confecţionarea opincilor şi cojoacelor din piele sau împletirea artistică a frâielor, căpestrelor, curelelor (de către bărbaţi) şi a industriei casnice textile (de către femei). Un domeniu aparte îl formează prelucrarea laptelui şi a derivatelor din lapte, preparate după reţete neschimbate până astăzi.

• Industriile populare sunt atestate încă din perioada antichităţii daco-romane: morile de apă, pivele, ciocanele şi fierăstraiele hidraulice, uleiniţele şi şteampurile, pivele sunt prezente în Mărginime. Denumirea dacică de „ştează” s-a păstrat fiind utilizat ca hidronim sau toponim, instalaţia păstrând până astăzi denumirea de „vâltoare” (de la latinescul „vultor”).

• Cucerirea Transilvaniei şi încorporarea sa în sistemul feudal maghiar, colonizarea unor grupuri de ţărani-militari din Germania la graniţele de răsărit, marchează o schimbare a direcţiei evoluţiei culturii materiale în această zonă, datorită influenţelor Europei Centrale, cultură care tinde în sec. XII-XIII să o înlocuiască pe cea sudică, tipologic de influenţă bizantină.

• Comuna Şugag, cu satele componente, constituie o zonă de mare interes din punct de vedere economic, geografic, etnografic şi folcloric. Se remarcă prin interioarele ţărăneşti, tradiţionale, prin gospodăriile şi sălaşele răsfirate pe culmile şi versanţii munţilor până aproape de 1400 metrii altitudine. Este cunoscută ca o localitate ce oferă imagini autentice ale îndeletnicirii de bază, păstoritul, dar şi prin sculptura în lemn (furci de tors cu aripi, linguri cu lanţ, fuse, tipare de caş, bâte ciobăneşti, fluiere) – casa meşterului Nicolae Cernat. În casa acestui meşter se poate urmării procesul de sculptură în lemn fiind expuse furci de tors, linguri cu lanţ, tipare de caş, bâte ciobăneşti, fluiere.

• Produsele meşteşugăreşti şi de artizanat din Mărginime, înregistrate sub o marcă comună pot readuce Mărginimii o identitate specifică, păstrată de secole, respectiv de ţinut al oamenilor gospodari, iscusiţi şi pricepuţi în meseriile tradiţionale, un loc în care calitatea fiecărui produs are amprenta tradiţiei istorice.

• Portul popular.Portul tradiţional al mărginenilor, în alb şi negru, de o remarcabilă eleganţă, s-a răspândit pe o suprafaţă mare, inclusiv la oraş. Femeia a reprezentat dintotdeauna, o autoritate casnică incontestabilă formând un adevărat „matriarhat”. De aici două psihologii diferite, una a bărbaţilor, maleabilă, mobilă, deschisă spre toate orizonturile şi înnoirile, alta a femeilor, statornică, autoritară, conservatoare. „Pe cât sunt săliştenii de dibaci la negoţ şi oierit, pe atât sunt săliştencele de isteţe la ţesut şi găteli. Ele pregătesc nu numai pânza de casă, ci ţes din lână ţoale, straie, glugi, brâne etc. Portul săliştencelor este cel mai frumos port românesc…” scria în 1922 I. Georgescu, secretar literar al „AASTRA”.

• Portul popular din Mărginimea Sibiului, prin sobrietatea cromaticii, fineţea pieselor vestimentare şi prin ornamentaţie, se situează printre cele mai reprezentative din Transilvania.

• Cămăşile femeieşti sunt cele de tip carpatic, cu mânecile prinse sub guler şi ornamente cu broderie lucioasă în lungul mânecilor şi a pieptului, numită „ciocănele”. Piesele sunt încheiate într-o tehnică ornamentală numită „cheiţă”. Peste cămaşă se poartă un pieptar deschis în faţă, cu cusături foarte fine, din lânică sau mătase neagră punctate cu roşu, verde, galben, albastru. Broboada este albă, din bumbac. Pahiolul cu care se acoperă capul este din mătase. Cătrinţele negre, din lână fină cu 2-3 vârste discrete în partea inferioară. Cojoacele purtate iarna au cusături decorative, minuţios realizate, cu garnituri din blană de vidră la femei şi din blană de miel la bărbaţi.

• Costumul bărbătesc tradiţional este de o remarcabilă sobrietate şi de o rară distincţie. Cămaşa albă este împodobită cu cusături discrete în negru, pe marginea mânecii largi, în jurul gurii şi în josul ei. Cioarecii, din pănură fină, erau strânşi pe picior. În portul obişnuit se folosea pănură mai groasă. La brâu bătrânii purtau curele late, decorate prin ştanţare, iar tinerii le-au înlocuit cu cele bogat decorate cu cusături din fâşii înguste de piele viu colorate (irhă). În portul ciobanilor piesa de bază este cojocul cu mâneci lungi, adaptat gerurilor şi viscolelor din timpul iernii când coborau oile în Bălţile şi Câmpia Dunării.

Herghelii de cai relevante (specifice)
In teritoriul Marginimea Sibiului nu exista herghelii de cai relevante (specifice) .

Tipuri de turism practicate (turism de agrement şi odihnă, alpinism, turism cultural şi religios, turism piscicol, turism ecvestru, cicloturism, agroturism etc.).

Turismul în Mărginimea Sibiului. Dezvoltarea turismului în zona Mărginimea Sibiului determină în timp dezvoltarea socio-economică a zonei, astfel prin creşterea numărului unităţilor de cazare în zonă, în special creşterea numărului de pensiuni agroturistice se va ajunge la creşterea numărului locurilor de muncă în domeniul turistic şi domenii adiacente (recepţioneri, personal de întreţinere, cameriste, ghid, vânzători, etc.) şi locuri de muncă sezoniere (muncitori în construcţii, electricieni, etc.) fapt care va conduce la colectarea unui venit mai mare la bugetul local, fapt care va conduce la creşterea nivelului investiţiilor locale în zonă, şi în final la creşterea calităţii vieţii şi a nivelului de trai pentru toţi locuitorii zonei, deci şi pentru grupurile sociale dezavantajate, persoane cu handicap, persoane foarte sărace, fără venituri sau cu venituri reduse, persoane vârstnice, fără aparţinători legali, persoane fără studii, etc. 3

1. Turism de agrement şi odihnă

• Turism: existenţa în zonă a staţiunii turistice Păltiniş cu rol împortant în tratarea diferitelor afecţiuni şi un potenţial de dezvoltare a mai multor mici staţiuni turistice şi agro-turistice (Crinţ, Trainei). relief (de o mare diversitate peisagistică, foarte variat, atât din punct de vedere morfologic cât şi genetic): Munţii Cindrel delimitaţi de Valea Sadului şi Valea Frumoasei (cu altitudini de peste 2000 m) sunt masivi cu structuri geologice uniforme, urme glaciare şi văi cu versanţi abrupţi ce separă interfluvii prelungi, lacuri glaciare (Iezerul Mare şi Iezerul Mic), suprafeţe de nivelare plane şi uşor accesibile drumeţilor. Munţii Lotrului sau Ştefleşti (delimitaţi de valea Oltului şi Valea Sadului) au văile adânci şi sunt bine împăduriţi – aun adevărat „plămân verde” al ţinutului. Depresiunea de contact dintre masivele muntoase şi podiş – este reprezentată de Culoarul depresionar Sibiu Apold (la vest de Olt) şi este alcătuit din Depresiunile Sibiului, Sălişte şi Apoldului asigură locuirea de milenii datorată în mod special teraselor netede şi a luncilor numeroaselor râuri din zonă;

• climă – o climă temperat continentală moderată cu influenţe oceanice specifică pe zone de relief: la munte clima favorizează activităţile turistice (în ambele sezoane dar şi extrasezon) prin caracteristicile specifice refacerii sănătăţii, premisă ambientală pentru odihnă şi relaxarea turiştilor, o bioclimă tonică-stimulentă (temperaturi relativ scăzute cu amplitudini mici) cu o intensificare a radiaţiei globale şi a radiaţiei ultraviolete (mai ales în sezonul de iarnă). Bioclimatul montan este recomandat pentru: stimularea şi echilibrarea activităţii sistemului nervos central şi a celui vegetativ, scăderea activităţii glandei tiroide, pentru bolnavii cu hipertiroida în stadiu incipient, stimularea rezistenţei organismului la infecţii şi agresiuni ale mediului, creşterea numărului globulelor roşii, stimularea proceselor de termoreglare a organismului, etc.

• turismul montan bisezonal (de odihnă, sporturi de iarnă şi vară, drumeţii, alpinism, agrement montan, cunoaştere ştiinţifică şi educaţie, vânătoare şi pescuit, etc), munţii din Mărginimea Sibiului oferind un cadru natural propice dezvoltării aceste forme de turism;

• turismul balnear (cură balneară, odihnă, de agrement, etc) atât în inima Mărginimii Sibiului, în staţiunea Păltiniş (unitate administrativă ce aparţine administrativ de municipiul Sibiu) dar care s-a dezvoltat, în timp, pe teritoriul comunei Cristian extinzându-se treptat pe teritoriul comunelor Răşinari, Poplaca, etc; la limita Mărginimii este în reabilitare şi relansare a activităţilor turistice oraşul-staţiune balneo-climaterică Ocna Sibiului („marea sibienilor”) o destinaţie de agrement şi de tratament pentru majoritatea populaţiei din judeţ (şi nu numai);

• Începutul amenajării turistice a Mărginimii Sibiului a început la sfârşitul secolului XIX, cu deosebire în spaţiul montan şi mai ales în Munţii Cibinului, ca urmare a dezvoltării turismului montan, de drumeţie şi pentru sporturi de iarnă. .

• Principalul impact al activităţii membrilor acestei asociaţii turistice a fost înfiinţarea, amenajarea şi impunerea celei de a doua staţiuni montane din Carpaţi (după Sinaia), Păltiniş, înfiinţată în 1896, care este totodată şi cea mai înaltă staţiune climaterică montană din România, dezvoltată între 1400 şi 1450 m.

• Păltinişul a aparţinut până în 1940 Asociaţiei turistice S.K.V., între 1941-1945 a fost administrată de Universitatea Ferdinand I din Cluj, refugiată la Sibiu. După 1948 a fost prin naţionalizare trecută sub tutela Oficiului Naţional de Turism, din 1968 a aparţinut O.J.T. Sibiu şi apoi Ministerului Turismului. Staţiunea Păltiniş este şi astăzi cea mai complexă amenajare turistică din zona Mărginimii, cu 20 de construcţii, respectiv două hoteluri, cinci vile, o cabană, trei dotări de tip cabană pentru elevi (formând o tabără). Capacitatea totală a staţiunii depăşeşte 600 de locuri, după 1990 înregistrându-se o puternică ofensivă a amenajărilor turistice de tip casă de vacanţă – reşedinţe secundare.

• Staţiunea Păltiniş – staţiune climaterică montană şi pentru sporturi de iarnă – are şi un domeniu schiabil amenajat, cuprinzând mijloace de transport pe cablu (telescaunul Păltiniş-Onceşti, cu o diferenţă de nivel de 240 m, între 1422 m – 1662 m altitudine, o lungime de 1052 m, cu peste 50 de scaune duble şi un debit de 360 persoane pe oră; teleschiul Dăneasa, lung de 409 m, cu o diferenţă de nivel de 142 m şi un debit orar de 350 schiori). Pârtiile amenajate cele mai reprezentative sunt Onceşti 1 şi 2 şi Dealul Poplăcii, cu o lungime totală de peste 3000 de m. Mai există şi pârtii neamenajate, Onceşti 3, Găuşoara 1, Bătrâna 1, 2 şi 3.

• După 1900, continuând cu perioada interbelică, au fost construite şi câteva cabane, între care se remarcă cabanele Fântânele, Gâtul Berbecului, Curmătura. După 1950, au mai fost realizate alte câteva cabane, refugii montane şi câteva case de vânătoare (cu circuit închis).

• După 1990, în condiţiile promulgării unei legislaţii favorabile iniţiativei turistice private în spaţiul rural, şi cu deosebire în zona montană, se remarcă apariţia etapică a unor pensiuni rurale care treptat se înmulţesc ca număr, se diferenţiază ca şi capacitate de primire şi grad de confort (număr de margarete), precum şi ca ofertă de servicii.

• Relaxarea intr-un cadru natural pitoresc: Interesele şi consumul turistic generat de nevoia de relaxare îmbracă următoarele forme:

– “Evadarea” românilor din cotidian către un mediu curat, cu peisaj natural pitoresc şi linişte, fie pentru un sejur de odihnă (concediu, vacanţă), fie pentru un weekend sau mini-vacanţă. Ţintele principale sunt zonele mai mult sau mai puţin consacrate în turism rural sau agroturism, respectiv staţiunile sau satele montane. Turiştii sunt de asemenea atraşi de aerul curat din păduri, ceea ce favorizează îmbinarea odihnei cu micile drumeţii în aer liber (componentă a turismului activ)
– Pentru străini, atractivitatea acestor zone se leagă de peisajele naturale virgine, puţin sau deloc alterate de intervenţia omului (pe care aceştia nu le întâlnesc prea des în ţara de origine)
– În ultima perioadă, călătoriile turistice interne pentru relaxare se identifică tot mai mult cu zonele agroturistice, acestea fiind căutate de turişti pentru spaţiile de cazare mai discrete, mai intime, dar şi pentru posibilitatea de a interacţiona cu proprietarii de pensiuni şi, în general, cu oamenii locului pentru a afla lucruri despre specificul zonei (staţiunile montane oferă şi alte atracţii, în general de turism activ sau de aventură şi generează aglomeraţie)

• Practic, fiecare din localităţile Mărginimii dispune de un număr de la câteva unităţi – pensiuni rurale, până la câteva zeci de unităţi, putând adăposti simultan mai multe zeci sau sute de persoane în fiecare localitate.

• Se remarcă în acest sens Orlat, Răşinari, Sălişte-Sibiel, Gura Râului, Cristian şi mai nou, Jina (2008).

• Se remarcă potenţialul fiecărei localităţi, reprezentat atât de vatra istorică cât şi de noile dezvoltări orizontale reprezentate de „cartiere” de case de vacanţă dezvoltate în apropierea localităţilor (Tocile în Sadu, Crinţ pentru Sălişte şi Tilişca, etc)

2. Alpinism:

– Drumeţii pe jos prin munţii Cindrel, dar şi pe văi sau prin păduri – în funcţie de pregătirea fizică, turiştii pot alege trasee diverse ca grad de dificultate, existând inclusiv trasee pentru profesionişti (alpinism) pe Valea Argintului si aici reprezentantii Salvamont Sibiu fac antarenamente saptamanal.

3. Turism cultural şi religios, turismul cultural (de cunoaştere şi educativ) – beneficiază în Mărginimea Sibiului de un foarte valoros patrimoniu turistic antropic, reprezentat atât de monumente istorice, de arhitectură şi artă, edificii religioase, muzee şi case memoriale, arhitectură şi creaţie tehnică populară, manifestări populare tradiţionale, etnografie şi tradiţii orale, instituţii culturale şi de ştiinţă, personalităţi locale, tradiţii culturale, o mulţime de activităţi economice cu valenţe turistice, diverse posibilităţi de agrement, etc turismul urban dezvoltat după evenimentele din 2007 în cadrul proiectului european „Sibiu Capitală culturală europeană-2007” – ce poate asigura un flux de turişti interesaţi de a evada din spaţiile urbane spre zone agroturistice autentice cu perspectiva odihnei şi agrementului; Evenimente cofinanţate în Agenda Culturală a Consiliului Judeţean Sibiu (2007-2010)

Evenimente Culturale Mărginimea Sibiului – tabelul 15

Sursa: Agenda Culturala a Consiliului Judetean Sibiu (2007-2010)

Zilele culturale Octavian Goga
În cadrul Zilelor culturale Octavian Goga au loc în luna mai a fiecărui an manifestări pentru comemorarea lui Octavian Goga, născut în acest sat de la poalele Munţilor Cindrel, o aşezare reprezentativă pentru portul şi obiceiurile populare specifice Mărginimii. Organizatorul evenimentului este Primăria comunei Răşinari în parteneriat cu Căminul Cultural Răşinari,Universitatea Lucian Blaga Sibiu şi Fundaţia Culturală „Zilele Octavian Goga”
Colocviile internaţionale Emil Cioran
Manifestarea se află deja la XII-a ediţie şi reuneşte personalităţi ale vieţii culturale româneşti şi europene, iubitori şi admiratori ai operei lui Cioran. Organizatorul evenimentului este Primăria comunei Răşinari în parteneriat cu Căminul Cultural Răşinari şi Universitatea Lucian Blaga Sibiu.
Evenimente tradiţionale dar şi de promovare a zonei din punct de vedere turistic

• Sărbătoarea Oierilor de la Tilişca

• De Sfânta Maria, sute de oieri din trei judeţe se adună să petreacă şi să pună ţara la cale, la Tilişca. Pentru tilişcani, ziua de Sfânta Maria a devenit un prilej de a se bucura de tradiţiile locului şi de a duce mai departe, din tată în fiu, îndeletnicirea celor peste 200 de ciobani, oieritul. Cu o avere de peste 22.000 de mioare, cei din Tilişca se mândresc că nu au uitat nici cum se face brânza telemea, dar nici cum se joacă şi se cântă în costum naţional, la zi de sărbătoare

• Festivalul Sus pe Muntele din Jina

• În comuna Jina, judeţul Sibiu, în ultima duminică a lunii iulie, are loc anual acest festival. An de an, în locul numit „şesul Jinarilor”, are loc o manifestare cu ecouri naţionale şi internaţionale, care reuneşte mii de oameni. Manifestarea de la Jina este organizatã de Prefecturã, Consiliul Judeţean, Centrul Judeţean pentru Promovarea, Conervarea si Valorificarea Creatiei Populare, „Cindrelul Junii” , Primãria comunei Jina si Cãminul cultural Jina.

• În trecut, jinarii nu trăiau, în cea mai mare parte a anului, în sat, ci la colibele de pe plaiuri. De aceea, nedeile, târgurile şi toate întâmplările de peste an, care însemnau întâlnirea cu ceilalţi oameni, erau clipe de sărbătoare. La nedei, muntele care îi despărţea pe oameni în „douã ţări” se făcea loc de întâlnire şi nimeni nu mai ştia care de unde vine. Nedeia era târg adevărat, unde fiecare aducea ceva să vândă şi venea să cumpere. Nedeia era şi petrecere în munte şi loc de întâlnire. Ciobanii în vârstă povestesc şi astăzi despre luatul în căsătorie din nedeie.

• În amintirea nedeilor de altădatã, Festivalul „Sus pe muntele din Jina” adună, de peste trei decenii, oamenii la sărbătoarea de pe munte. La festival vin artişti amatori din Sibiu si din alte judete mai apropiate sau îndepărtate, dar întotdeauna sunt nelipsiti artiştii populari din satele de peste munţi, care îsi au obârşia în Jina: Corbii de Piatrã, Bãbeni, Oiesti, Vaideeni, Novaci şi Polovraci.

• Festivalul ţuicii si al brânzei – Răşinari

• Festivalul a ajuns la a patra ediţie şi îşi propune să promoveze produse şi tradiţii autentice reunind pe Valea Ştezii cei mai pricepuţi producători de ţuică românească şi brânză cum găseşti doar în Mărginimea Sibiului.

• În plus, vizitatorii se pot delecta timp de două zile cu frumoase momente folclorice semnate de cele mai cunoscute ansambluri locale. În cele doua zile ale Festivalului vor urca pe scena festivalului ansambluri din Gura Râului, Poplaca, Jina şi Răşinari, precum şi nume mari ale folclorului sibian: Jean Oprişor, Doiniţa Sâmbotin, Ana Maria Telebuş, Traian Stoiţa sau Ionică Olteanu.Organizatorul principal al evenimetului este Asociatia Turismului Sibian . In cadrul Festivalului Ţuicii şi al Branzei partenerii sunt : Consiliul Judeţean Sibiu, Asociaţia Judeţeană de Turism Sibiu, Primăria Răşinari, Căminul Cultural Răşinari, Fundaţia Comunităţii Sibiu.

• Cu fiecare editie a festivalului pe Valea Ştezii a crescut numărul de turişti români şi străini veniţi să guste din produsele tradiţionale specifice Mărginimii. Sibiului. De asemenea şi numărul producătorilor de brânză şi ţuică a crescut de la an la an, târgul devenind şi o piaţă de desfacere pentru produse, foarte multi turişti cumpărând brânza şi ţuica.

• Festivalul Bujorului-Gura Raului

• „Festivalul Bujorului de Munte”, manifestare organizată de Primăria şi Consiliul Local al comunei Gura Râului, cu sprijinul locuitorilor acestei aşezări sub egida Consiliului Judeţean Sibiu şi a Centrului Judeţean pentru Promovarea Tradiţiei Populare “Cindrelul Junii Sibiului”.

• Locuitorii comunei sibiene şi-au făcut de mult o tradiţie, sărbătorind, în fiecare an, prin cântec, dans şi bucătărie tradiţională, bujorii de munte, care înfloresc în munţii de la Gura Râului la începutul verii, la altitudini ce depăşesc 1800 de metri. Bujorul de munte, Rhododendron Rotschy sau smârdarul este un arbore micuţ, înalt de cel mult 36 cm, puţin ramificat, cu frunze persistente, ca de piele, netede pe margini şi cu flori micuţe, ca nişte cupe de culoare roşu-purpuriu, care stau grămadă pe vârful ramurilor, împrăştiind un plăcut miros, sănătos şi dătător de viaţă.

• În prima zi a festivalului, undeva în afara satului, spre munte, se sărbătoreşte o „Seară ca la stână”. Acolo, în armonia cântecelor străvechi, pot fi savurate mâncăruri din „bucătăria stânii”, precum: cocoloş cu brânză, caş, telemea, urdă şi tocană de miel cu mămăliguţă. Noaptea târziu se aprinde un foc mare, care să amintească de vechile obiceiuri ale satului. Totul este pregătit de ciobani, care sunt şi gazdele serii.A doua zi, sărbătoarea continuă. După slujba de la biserica satului, sătenii îşi primesc invitaţii la poarta satului. Timp de câteva ceasuri se desfăşoară un program folcloric, prilej pentru turiştii străini care participă la festival de a cunoaşte farmecul inedit al tradiţiei româneşti.

• Motto-ul festivalului: „Ar trebui să vezi cândva Gura Râului ca să înţelegi ce-nseamnă colţ de rai cu străveche tradiţie în cultura românească” – cuvinte scrise de Lucian Blaga, îndeamnă pe oricine să viziteze acest ţinut mirific.

d.turism piscicol, resurselor de apă, zestrea naturală a zonei fiind bogată atât în ape supbterane, cât şi în reţele hidrografice şi lacuri; de remarcat lacurile de la Săcel – folosite pentru piscicultură, dar şi cele de pe Sadu sau Cibin folosite pentru hidroenergie, toate având valenţe turistice neexploatate sau insuficient exploatate.

• Biodiversitatea ecosistemelor, habitatelor şi speciilor sălbatice, întreg centru si sudul Transilvaniei prezentând avantajul unicităţii- sub acest aspect – în Europa. Această biodiversitate contribuie decisiv la definirea potenţialului atractiv al Mărginimii Sibiului vegaetaţia naturală cu funcţii peisagistice şi estetice bine definite pentru recreare şi reconfortare reprezentând fundalul desfăşurării tuturor activităţilor turistice; nu trebuie omise resursele cinegetice şi piscicole, turismul de agrement prin vânătoare şi pescuit reprezentând un alt factor definitoriu al biodiversităţii. Pădurea este cea care înregistrează coeficientul de atractivitate superior – fiind factorul indispensabil vieţii, echilibrând natura şi ozonificând aerul ceea ce contribuie decisiv la reducerea noxelor, a poluării sonore şi a radiaţiilor şi împiedică eroziunea terenurilor, favorizând turismul sportiv în aer liber.

e.turism ecvestru

• Nu este foarte bine dezvoltat in zona Marginimii Sibiului, in Rasinari si Gura Raului se mai organizeaza pentru grupuri de turisti, plimbari cu caruta sau cu sania trasa de cai.

f.Cicloturism rutier sau montan, sproturi motorizate

• Cicloturismul rutier sau montan sunt activităţi ce beneficiază de un cadru natural şi antropic propice în Marginimea Sibiului (drumurile montane, şoselele mai puţin aglomerate către o serie de atracţii culturale); interesul turiştilor pentru practicarea acestui tip de turism este strâns legat de existenţa unor trasee sau zone marcate pentru biciclişti, respectiv a unor hărţi elocvente

• Sporturi motorizate (ATV, motociclism „enduro”) pe drumurile forestiere şi sporturi extreme (parapantă, moto-deltaplan, tiroliană); în cazul acestor activităţi pentru pasionaţi, componenta de turism (adică sosirea în zonă a altor practicanţi decât cei localnici) este influenţată de proximitate (zona va atrage în primul rând practicanţii acestor sporturi din oraşele cele mai apropiate şi care nu au zone propice), dar şi de evenimentele de profil organizate în zonă, respectiv de importanţa comunităţii de adepţi ai sporturilor motorizate din regiune.

g.Agroturism

• Există largi posibilităţi de dezvoltare a agroturismului şi turismului rural datorită peisajului, datinilor, obiceiurilor, a monumentelor naturale şi a specificului aparte a zonei Mărginimea Sibiului. În zonă există o reţea bine dezvoltată de pensiuni turistice (90 de pensiuni clasificate) şi au fost implementate proiecte finanţate prin Programul SAPARD. turismul rural şi agroturismul – bine reprezentat în satele din Mărginimea Sibiului, datorită ofertei de cazare variate. În zonă sunt peste 100 de pensiuni turistice, care oferă turiştilor servicii şi condiţii de cazare foarte bune. Turismul este în plin proces de dezvoltare în regiune.

• Infrastructura turistică – Baza materială a turismului – amenajarea turistică.

Capacitatea totală de cazare a zonei Mărginimii Sibiului, la începutul anului 2008, depăşeşte 1800 de locuri, totalizând peste 600 de camere, în cadrul a peste 180 de unităţi. Dintre acestea, aproape 160 de unităţi reprezintă pensiunile din localităţile Mărginimii, la care se adaugă câteva din Staţiunea Păltiniş, cabanele şi cele 6 tabere pentru elevi. Ponderea principalelor catede cazare la nivelul Marginimii Sibiului este urmatoarea: pensiuni turistice 30,3%, hoteluri 21,3%, vile 10,7%, cabane 6,9% si tabere scolare 30,8%.

Turismul rural a căpătat o accentuată tentă asociativă, proprietari şi grupuri de proprietari aparţinând fie la asociaţii naţionale de tip ANTREC sau organizaţii cu caracter local, regional. În Mărginimea Sibiului există două centre de informare turistică, la Sălişte şi Răşinari.
Tabelul 16. Servicii turistice

Sursa: Masterplan Turism judetul Sibiu
Factorii de impact negativ ale activităţilor umane:

• tăierile masive de păduri ce conduc la degradarea terenurilor;

• precipitaţiile cu caracter acid, determinate în special de emisiile de SO2 de la Sometra Copşa Mică (nu se resimte în zonă)

• activitatea unităţilor industriale (din municipiul Sibiu) la care se adaugă transportul rutier, centralele termice, etc

• emisiilor de gaze cu efect de seră,

• poluarea istorică a reţelelor hidrografice, prin lipsa reţelelor de canalizare (de tip fecaloid-menajer) şi deversărilor necontrolate dar şi datorată activităţilor agricole intensive ceea ce a condus la creşterea concentraţiei de compuşi ai azotului şi în special de nitraţi,

• încălcarea frecventă a normelor ecologice de către turişti în zonele de agrement situate pe malurile apelor curgătoare, o adevărată lipsă de respect faţă de natură datorată, în special educaţiei deficitare a tineretului;

• lipsa de respect faţă de protecţia naturii cauzată de fenomenul braconajului (făcându-se frecvent presiuni pentru mărirea fondului cinegetic vânat sau asupra fondului piscicol) dar şi al culegerii plantelor din zonele protejate şi campării în zone interzise ceea ce conduce la degradarea şi distrugerea unor ecosisteme unice, fiind ameninţate cu dispariţia specii de plante (21% din flora judeţului)

• păşunatul excesiv amplifică şi favorizează procesele superficiale de eroziune, rezervaţia naturală Iezerele Cindrelului fiind confruntată atât cu turism neecologic dar şi de braconaj, toţi aceşti factori periclitând calitatea atmosferei şi poluarea cu pulberi în suspensie, caracteristică a localităţilor din zona depresionară

f. Turism de bussiness: seminarii, conferinte, training, team building

• Ipostaza turismului de „business” care include în procesul decizional de alegere a destinaţiei şi raţiuni sau interese turistice este organizarea de seminarii, conferinţe, training-uri sau team building-uri. Marginimea Sibiului este o zonă atractivă pentru acest segment, întrucât reuneşte mai multe categorii de destinaţii consacrate pentru astfel de evenimente: staţiuni montane, zone agroturistice

Dezvoltarea turismului în zonă va aduce următoarele beneficii care se vor rasfrânge asupra tuturor locuitorilor din zonă, inclusiv asupra categoriilor sociale dezavantajate:

• reinvestirea în infrastructura zonei a veniturilor cumulate din impozite şi taxe locale

• beneficii propagate prin creşterea confortului vieţii în general

• crearea de noi locuri de munca;

• asigurarea distributiei uniforme in comunitate a efectelor pozitive generate de proiect

• perspective imediate de diversificare a activităţilor economice dezvoltarea unor activităţi conexe turismului (ateliere de confecţionare a costumelor populare, a cojoacelor, a ţesăturilor, centrelor de prelucrarea artistică a lemnului ş.a.) prin care să se valorifice multiplele resurse locale, fapt care va stimula păstrarea şi dezvoltarea meşteşugurilor, a micii industrii şi transmiterea către generaţia tânără a acestor tradiţii în prezent funcţionează în comuna Jina: 4 ateliere pentru prelucrarea pieilor (cojocărit), 10 ateliere pentru prelucrarea artistică a lemnului, 12 ateliere pentru împletituri, şi mai multe ateliere familiale pentru ţesături şi ţesături artizanale; meşterii îşi valorifică produsele artizanale şi alimentare tradiţionale, de regulă, prin magazinele şi pieţele din municipiul Sibiu sau la Bucureşti; anticipăm ca prin implementarea proiectului va creşte numărul atelierelor de producere a obiectelor de artizanat cu cel cu cel puţin 25 %;

• apariţia unor noi societăţi comerciale cu profil turistic (structuri turistice de cazare şi alimentaţie) de-a lungul DJ 106E care se va amenaja a în cel puţin două puncte care permit amplasarea acestora: la confluenţa cu Valea Dobrii şi la cota de cea mai mare altitudine a drumului – un excepţional punct de belvedere asupra Văii Sebeşului, unde primăria intenţionează să concesioneze teren pentru un sat de vacanţă de 3 stele; aceste societăţi vor oferi servicii turistice, dar în acelaşi timp vor crea locuri de muncă şi vor genera taxe şi impozite către bugetul local;

• îmbunătăţirea serviciilor oferite turiştilor care vor veni în zonă, dar de care va beneficia şi populaţia locală;

• creşterea veniturilor încasate de agenţii economici locali, prin creşterea cheltuielilor realizate de turişti, vor atrage după sine creşterea încasărilor către bugetele locale, sume care vor fi redistribuite spre investiţii de interes public;

• oferirea unor motivaţii atractive pentru rămânerea tinerilor în zonă; în acelaşi timp se creează perspectiva egalităţii de şanse a tinerei generaţii locale cu cea a tinerilor din mediile urbane;

Obiceiuri locale

Alături de Sărbătorile ,,însemnate cu roşu” în calendarul creştin-ortodox şi de Sărbătorile Naţionale, în fiecare an, în a treia duminică a lunii aprilie, în Răşinari, in vechea aşezare a oierilor de la poalele Cindrelului are loc un original eveniment artistic popular care reuneşte obiceiurile din Mărginimea Sibiului şi din judeţele limitrofe: Hunedoara, Alba, Vâlcea. Sunt evocate cu această ocazie obiceiurile legate de oierit: întocmirea inventarului pentru stână, pregătirea cămăşii ciobanului, însemnatul oilor, numărătoarea caşurilor. Se desfăşoară apoi jocuri cu strigături specifice acestei zone folclorice şi răsună cântecele Mărginimii: ,,Ca la Răşinari”, ,,Jieneasca”, ,,Hora miresei băciţe”, Cine m-o dat dorului”.
În ultima săptămână a lunii decembrie, la Sălişte se adună cetele de tineri din satele învecinate: Tilişca, Galeş, Amnaş, Aciliu, în frunte cu ,,junii” lor, însoţite de cetele de adulţi care i-au îndrumat. Manifestarea se deschide cu o cuvântare de bun venit rostită de ,,judele” din Sălişte, la care răspund ceilalţi ,,juzi” , se închină ploştile cu ,,ginars”, apoi se încinge o horă mare urmată de cântecele şi dansurile tradiţionale.
Componenta cultural-populară constituie un element de mare importanţă în definirea etos-ului personal regional.
Toate aceste elemente ale modului de viaţă tradiţional, ale civilizaţiei tradiţionale existente pot şi trebuiesc valorificate şi conservate în dezvoltarea durabilă a ţinutului, prin valorificarea tradiţiilor istorice.
Sărbătorile de iarnă în Mărginimea Sibiului

• Colindatul

• Cele mai importante obiceiuri ale mărginenilor se redescoperă cu prilejul sărbătorilor de iarnă. Sunt unice “ Colindatul feciorilor” şi “ Ceata junilor”. Între dansuri, cele bărbăteşti precum Căluşarii, Brâul şi Sârba, nu au nici ele pereche. Sărbătorile ţin 12 zile, din Ajunul Crăciunului până la celebrarea Sfântului Ion, pe 7 ianuarie. Colindul, obicei din cele mai vechi la toţi românii, se porneşte în Mărginimea Sibiului cu copii şi işi desfăşoară spectacolul mai departe cu cetele de flăcăi, care înfăţişează craii în toate zilele. În a patra zi de Crăciun, are loc o mare adunare: tinerii din aşezările Mărginimii, ba hiar din judeţele apropiate, precum Alba, Braşov, Vâlcea, se întâlnesc în piaţa din Sălişte şi se prind în hora unirii.

• Cetele de juni din Mărginimea Sibiului

• Întâlnirea Junilor de la Sălişte – 28 decembrie

• An de an în localităţile din Mărginimea Sibiului are loc obiceiul „Cetele de juni”, care reprezintă craii în toate zilele de Crăciun. Manifestarea locală începe în 6 decembrie şi se finalizează în 7 ianuarie. Junii sunt cei care conduc toate sărbătorile, care organizează baluri şi jocuri în aceste zile, mai puţin în ziua de Bobotează (6 ianuarie). Obiceiul începe cu alegerea tinerilor juni după care se pregăteşte costumul popular cu podoabele specifice (pană cu mărgele şi pene de păun, batiste cu monograme, opinci). Junii învaţă jocurile specifice zonei: Căluţul, Fecioreasca, Criştereana, Târnăveana, Balul Mărăcinii (joc specific feciorilor), Româna, jocuri care sunt transmise din generaţie în generaţie şi colinda: Naşterea Ta Hristoase. În fiecare an se stabileste câte o gazdă iar apoi se împart funcţiile din cadrul Cetei: jude – jedeceasă, pârgar mare – pârgăreasă mare, pârgar mic – pârgăreasă mică, crâşmar – crâşmăriţă iar restul junilor sunt juni simpli care nu au nicio funcţie. Urmeaza obiceiul „Cerutului” în cadrul căruia feciorii pleacă în sat să „ceară” fetele care îi vor însoţi pe toată perioada Sărbătorilor. Colindatul începe în prina zi de Crăciun cu Biserica şi Primăria, de unde junii se întorc la gazdă. Din a doua zi de Crăciun începe colindatul prin sat. Oamenii îi cinstesc cu băutură şi mâncare. Fetele nu însoţesc junii la colindat, ele rămân la gazdă. Aceştia colindă în mod special pe primar şi preot, pentru care rostesc urări şi colinde dedicate, dar au versuri speciale şi pentru fete, feciori şi pentru restul gazdelor. În 28 decembrie la Sălişte se face întrunirea Cetelor de juni din Mărginimea Sibiului, când junii din toate satele Săliştei, din comunele din zona Mărginimii Sibiului: Jina, Rod, Tilişca, Orlat, Gura Rîului, Loamneş, Alămor, Miercurea Sibiului, Apoldu de Jos, Sadu , Râu Sadului sau chiar din judeţe apropiate: Alba, Braşov, Gorj, Vâlcea, se întâlnesc îmbrăcaţi în port popular, în piaţa din Sălişte. Aici, judele din Sălişte îl întâmpină pe fiecare jude din celelalte sate şi comune şi închină din plosca tradiţională; fiecare jude ţine un discurs şi după ce copiii interpretează pluguşorul, junii şi junele din toate satele joacă Hora Unirii.

• Boboteaza în Mărginimea Sibiului – 6 ianuarie

• În ajunul Bobotezii preoţii umblă cu crucea din casă în casă şi stropesc cu apă sfinţită oameni şi animale.

• Fetele de măritat ascund sub pragul uşii busuioc, ca să treacă preotul peste el, ori smulg, pe furiş, un fir, două, din smocul de busuioc al preotului. Firele acestea le pun apoi sub pernă, ca să viseze noaptea cine le e ursitul.

• În ziua de Bobotează, poporul, strâns la biserici, pleacă în procesiune la râu sau la fântâni, unde se sfinţeşte apa. În fruntea cortegiului merg copii îmbrăcaţi în stihare, purtând cruci, sfeşnice şi serafimi; urmează corul şcolarilor cântând „Aghios”, fruntaşii cu sfeşnice, icoane şi prapore, în urmă vin preoţii şi poporul, cei dintâi sub ceriu, o pânzătură frumoasă, prinsă la colţuri de patru prăjini pe care le duc feciori îmbrăcaţi, de sus până jos, în haine albe. În momentul, în care preotul bagă crucea în apa râului, rostind de trei ori cuvintele: Mare eşti Doamne şi minunate sunt lucrurile Tale… oameni din popor dau salvele obişnuite cu puşti şi revolvere.

• Sfârşindu-se sfinţirea apei, oamenii se duc pe la casele lor şi stropesc cu aghiasmă clădirile şi toate dobitoacele, pe care le scot spre scopul acesta afară din grajd. Apoi bea fiecare câte o leacă, ca să se curăţească şi sfinţească, iar restul îl păstrează într’un şipuşor, crezând că apa sfinţită, cu putere tămăduitoare de orice boli, nu se strică nicicând. Sarea sfinţită o duc să o lingă oile şi vitele, crezând că în chipul acesta vor fi scutite de spurcăciuni.

• În ziua de Bobotează se taie rămurele din pomi şi se ţin până ce înfloresc într’o cupă cu apă sfinţită. Aceasta pentru ca să se vadă, care dintre pomii din grădină vor înflori mai curând şi vor rodi mai bogat.

• Alţii aduc apă de la râu şi o varsă la rădăcina pomilor ca să dea roadă bogată.

Ansambluri folclorice:

• În zonă există numeroase grupuri folclorice: formaţiile de fluieraşi din Tilişca, Răşinari, Sadu, Sugag şi Jina, formaţiile de dansuri populare: Formaţia de dansuri populare “Marginea” a Căminului Cultural Jina, Formaţia de dansuri „Căluşerul“ – a Căminului Cultural Răşinari, Formaţia de dansuri populare „Căluşari” Căminului Cultural din Poplaca, Ceata de căluşari din Cristian, Ansamblul de copii „Ardealul”, din Sălişte şi grupurile de cântăreţi: Grupul vocal instrumental „Căluşerul” Orlat, Ansamblul Folcloric „Ciobănaşul”, Tilişca, Corul “Reuniunea Română de Cântări” din Sălişte, Corul mixt – Răşinari, Grup vocal Gura Râului al Căminului Cultural, Grup vocal al Căminului Cultural Jina, Ansamblul vocal de copii „Mărgineni” din Sălişte, Grup vocal „Tilişcuţa” din Tilişca.

• Din această zonă folclorică s-au remarcat şi afirmat în ultimii ani interpreţii: Camelia Cosma Stoiţă şi Maria Lepindea (Gura Rîului) dar şi taragotistul Muntean Nicolae (Jina).

Evenimente culturale:

• Zilele culturale “Octavian Goga”

• Colocviile internaţionale “Emil Cioran”

Ziare locale şi zonale pentru promovarea zonei Mărginimea Sibiului

Ziare locale

• începând cu anul 2003, se publică „Răşinăreanul” – ziarul este realizat de Fundaţia Comunităţii Sibiu, apare trimestrial la Răşinari

• începând cu anul 2007 apare lunar la Sadu ziarul localităţii „Info Sadu”. Este realizat de Primăria Sadu

• din august 2006 apare lunar la Sălişte ziarul „Vatra Mărginimii”. Este realizat de Primăria Sălişte

Ziare zonale

• ziarul „Mărgimea Sibiului” , decembrie 2007 – apare trimestrial şi este realizat de Fundaţia Comunităţii Sibiu

Comentarii privind patrimoniul arhitectural şi cultural local:
In tabloul general al arhitecturii populare romanesti, constructiile romanesti din Marginimea Sibiului ocupa un loc bine definit, odata prin apartenenta lor la sistemul constructiv al cununilor orizontale pe barne si a doua oara prin caracterul lor reprezentativ pentru modul de viata a unei populatii pastorale, practicand si azi o straveche indeletnicire, cresterea oilorasociata cu cultura pamantului in conditiile de mediu specifice zonei.
In ce priveste prima circumstanta, trebuie sa remarcam pozitia geografica a zonei, anume sprijinirea ei pe versantii nordici ai Carpatilor Meridionali si odata cu aceasta, inscrierea in marele inel al constructiilor de tip « Blockbau » adica al cununilor orizontale pe barne, inel care acopera versantii interiori si exteriori ai arcului carpatic. Din acest punct de vedere Marginimea Sibiului constituie una din cele mai unitare zone etnografice romanesti, constructiile de acest tip, pastrate pana azi, fiind deosebit de numeroase, unele exemplare datand din prima jumatate al secolului al XX – lea: casa lui Ion Popa din satul Rod, casa lui Vasile Lupas din satul Fantanele, casa lui Gheorghe Lintu din satul Talmacel. Aceste case se leaga de stratul arhaic al constructiilor din lemn romanesti, fiind asemanatoare din punct de vedere constructiv cu adaposturile ridicate in cuprinsul stanelor.
In ceea ce priveste cea de a doua circumstanta, arhitectura populara din Marginimea Sibiului exprima prin functionalitatea diferitelor constructii, alcatuind gospodaria tipica locala, realitatea social-economica a modului de viata, intemeiat in primul rand pe cresterea animalelor, a oilor indeosebi. Cele doua tipuri fundamentale de gospodarie romaneasca, de regim deschis si de regim inchis, sunt prezente in zona, urmand organizarea general romaneasca a alcatuirii gospodariei taranesti in cadrul careia fiecarei functiuni ii corespunde o constructie separata; De pilda, planul gospodariei lui Ion Florea din satul Fantanele (Cacova) in care se observa limpede structurarea functional-spatiala a mai mult de 15 constructii, denotand o mare stiinta a dispunerii ambientale odata cu supunera la normele eficientei economice, dublu reultat al unei stravechi locuiri intr-un spatiu dat: casa (A), spatiu functional complex, destinat prepararii si consumarii mancarurilor, odihnei si relaxarii, depozitarii echipamentelor casnice, inclusiv al instalatiei de foc – incalzire, pregatire alimente , lumina; casa frumoasa (B), casa de afirmare a statutului social, a reprezentativitatii, a selectiei valorilor estetice traditionale si novatoare, cu privariul-prispa (spatiu semideschis de mare semnificatie in structura arhitectonic-functionala a casei si a gospodariei romanesti, mijlocind fertila relatie intre interior si exterior, loc de meditaie si odihna; bucataria de vara (C), spatiu prin excelenta utilitar, dubland functia incaperii A, din ratiuni practice ce implica apararea valorilor complexe continute in A si B; «sub sop»pentru lemne (D), care ada[posteste combustibilul ce asigura functionarea complexelor tehnice A si B – pregatire mancare, incalzire, luminare, care impreuna cu sub sopul cu gratar pentru oi (E) urmeaza desfasurarea acelui al doilea bloc component al gospodariei (primul destinat adapostirii omului), pantru adapostirea vitelor, cu acces direct la grajul pentru vite (F)si despartitm de celalalt grajd pentru vite (H), prin sura (G)pentru car, unelte si accesul in fanaria-pod, nenominalizata pe plan, si pe care o nimim fanarie; din sura se trece prin usa din spate in spatiul livezii si gradinii furnizoare de fructe si fan, de unde se intra in chimnicar (I) cu paturi pentru poame-fructe; urmeaza apoi cotetele de porci (J). Toate adaposturile de vite E, F, H si J se afla in imediata apropiere de groapa de gunoi (L) langa care se gaseste si closetul. Tot aici este situata si trecerea (K), care serveste si ca spatiu de stationare si tranzitionare a vitelor si vehiculelor precum si petru imprastierea gunoiului spre livada si ogoare. Casa (M) si bucataria (N), puse la dispozitia batranilor curtii isi pastreaza o pozitie autonoma, inchizand circular dispunerea constructiilor prin revenirea spatiului care serveste la adapostirea oamenilor exact in fata casei mari detinuta de menajul tanar dirigent al unitatii denumite gospodarie. La indemana ambelor case se afla fantana (O). Intregul dreptunghi, acoperind cca. 600 mp, constituie o incinta delimitata aproape total de spatele constructiilor pe care le-am insiruit; doar o portiune de cca. 20 m este completata, ca inchidere, de catre un gard inalt in care este taiata si poarta mare si portita. Suprafata astfel inchisa are trei iesiri catre exterior, determinate de nevoile economice. Spatiul liber dintre constructii reprezinta curtea, alcatuid spatiul de legatura, cu minime distante de parcurs intre numeroasele unitati constitutive.
Exemplul ales de noi reprezinta o unitate de tip intermediar intre gospodaria de regim deschis si cea de regim inchis, ultima fiind caracteristica tocmai zonelor de intensa vietuire personala din spatiul carpato-pontic-danubian. Zone cu astfel de constructii, numite in literatura de specialitate gospodarii cu oocol intarit sau cu curte deschisa si intarita sunt: Bran, Banat, Bucovina, Tara Vrancei, Muntii Apuseni, Valea Jiului, Marginimea Sibiului. Pentru zona cercetata trebuie sa notam nu numai ampla dezvoltare a acestor tipuri de gospodarii, mai ales a celor in care tendinta de inchidere si fostificare este lesne sesizabila, ci si viabilitatea lor, numeroase fiind cazurile in care (mai ales la Poiana Sibiului si Rasinari) asemenea impresionante constructii sunt edificate din piatra, caramida, beton, cu fatade de mari suprafete transpuse adecvat in tencuieli de ciment colorat. Este si aceasta o expresie a unei economii puternice si flexibile totodata, adaptabila la diverse conditionari social-economice, pe baza traditionala a economiei pastorale.
Prezentarea arhitecturii populare din Marginimea Sibiului o vom face pe temeiul schemei clasice: materiale si tehnici de constructie (temelii, pereti, acoperisuri), elemente de plan caracteristice, organizare plan, decor.
Stâna şi staulul reprezintă o permanenţă a arhitecturii pastorale funcţionale, specifică zonei premontane de pe întreg versantul nordic al Carpaţilor Meridionali şi caracterizează situaţia specifică din zonă, unde paralel cu forma transhumantă a păstoritului s-a păstrat şi forma anterioară a creşterii vitelor pe hotarul satului până în păşunea alpină, formă caracteristică comunităţilor sedentare. Fenomenul nu are un caracter izolat, zonal, ci are dimensiuni continentale, în Munţii Carpaţi, în Alpi, în Dinari.

Fondul de clădiri construit.
La nivelul judeţului, recensământul din 2002 a scos în evidenţă existenţa a 88290 de clădiri cu locuinţe, mai mare cu 2,7% (2375 clădiri) decât la recensământul din 1992. Creşterea în ritm mai lent a construcţiilor de locuinţe în judeţ, este un fenomen relativ normal, având în vedere fondul locativ deosebit de mare de care a dispus Sibiul în comparaţie cu celelalte judeţe din ţară.
Construcţia celor 2375 clădiri în perioada 1992-2002 a avut o repartiţie aproximativ egală pe cele două medii.
Nu acelaşi lucru este valabil pentru creşterea numărului de clădiri cu locuinţe la nivelul ţării, unde mai mult de 76,6% s-au construit în mediul rural.

Clădirile si locuinţele, la nivel de sat, în Mărginimea Sibiului – 2002 – tabelul 17

Sursa: Recensamantul populatiei si locuintelor 2002
Numărul total de gospodării este de 12.174, cele mai multe remarcându-se în Sălişte şi Răşinari, statistica consemnând aceiaşi ierarhie şi la locuinţe.
Un indicator sintetic, demn de urmărit este numărul de clădiri/gospodării/ locuinţe raportat la populaţia stabilă pe fiecare localitate din Mărginimea Sibiului.
Comuna Rîu Sadului are cel mai mic număr de clădiri construite, cel mai mare fond de clădiri fiind în oraşul Sălişte, urmat de comuna Răşinari. Trebuie remarcată dispersia clădirilor din Sălişte (în cele 9 localităţi componente), Răşinariul concentrând fondul de clădiri în intravilanul existent.
Numărul de clădiri construite în Mărginimea Sibiului, după 1990, este de 1238 de imobile, reprezentând cca. 9% din totalul clădirilor existente. Fondul de clădiri mai vechi de 1900 este de 1974, reprezentând 14% din totalul existent. Perioada de timp în care în Mărginimea Sibiului s-a construit mult este 1945-1960, 2124 clădiri din această perioadă (16%).

Legătura dintre elementele acestora şi influenţa asupra comunităţilor zonei
Infrastructura culturală din Mărginimea Sibiului
Aprecierea calitativă a nivelului cultural al unei regiuni reprezintă un deziderat destul de dificil datorită gradului ridicat de subiectivism pe care o astfel de analiză îl poate induce. Plecând de la această premisă, nu tocmai facilă, la nivelul Directoratului de Cultură al Comisiei Europene s-au stabilit o serie de indicatori culturali (cu valenţe predominant cantitative) care relevă gradul de cultură al unei comunităţi umane (locale, regionale, naţionale etc) fără a atenta sau califica în vreun fel, specificul cultural propriu acelei comunităţi.
Prin integrarea României în Uniunea Europeană, indicatorii de cuantificare ai gradului de cultură au fost adoptaţi întocmai, fiind utilizaţi în analize la diferite paliere teritoriale. Surprinderea componentei culturale din regiunea Mărginimea Sibiului se va baza întocmai pe indicatorii recunoscuţi în acest sens de către Comisia Europeană.
Indicatorii culturali de care trebuie să se ţine obligatoriu cont în relevarea aspectelor culturale ale regiunii Mărginimea Sibiului, pot fi grupaţi în trei categorii:

• Personalităţile culturale marcante care provin din regiune;

• Valenţele culturii populare ale comunităţilor de „mărgineni”;

• Indicatorii culturali recunoscuţi în prezent de către Directoratul de Cultură al Comisiei Europene.

1.Personalităţi marcante ale Mărginimii Sibiului. În lumea spirituală românească, alături de Biserica Ortodoxă, o instituţie fundamentală a naţiunii a fost şi este Academia Română. Aceasta a fost creată pentru a studia limba română, pentru a dezvolta ştiinţele exacte şi pentru a stimula creaţia culturală naţională. Din anul 1866 şi până astăzi, în acest înalt for de cultură au fost chemaţi peste 1500 de intelectuali eminenţi. Trebuie remarcat faptul că cel mai important academician din Transilvania a fost şi este August Treboniu Laurian, primul preşedinte de pe meleaguri sibiene.
În anii care au urmat, în acest corp de elită al ştiinţei şi inteligenţei române, au fost cooptaţi în calitate de membri de onoare, membri titulari, membri corespondenţi sau le-au fost recunoscute meritele post-mortem, 24 de personalităţi care provin din Mărginimea Sibiului.
Pentru a percepe importanţa şi amplitudinea acestui fenomen, încercăm să prezentăm sintetic diversitatea domeniilor de activitate şi contribuţiile aduse de aceste personalităţi la dezvoltarea culturii naţionale şi europene. Din simpla enumerare a lor şi a domeniilor în care au excelat profesional, ştiinţific şi moral se desprinde ideea că Mărginimea Sibiului a contribuit masiv la valenţele culturale naţionale şi internaţionale. În rândurile acestora amintim pe prof. Axente Banciu (Sălişte), prof. pr. Sava Popovici Barcianu(Răşinari), dr în filozofie şi pedagogie Onisifor Ghibu (Sălişte), poetul şi omul politic Octavian Goga (Răşinari), episcopii Nicolae Ivan şi Dionisie Romano (Aciliu şi Sălişte), istoricul Ioan Lupaş (Sălişte), prof. istoric Andrei Oţetea (Sălişte-Sibiel), filozoful D.D. Roşca (Sălişte). Săliştea a remarcat o serie mare de academicieni originari din localitate astfel încât localitatea are o reputaţie naţională în domeniu.
Prin numărul mare de personalităţi culturale marcante, oferite culturii naţionale şi mondiale, Mărginimea Sibiului se înscrie (alături de altele, precum Ţara Năsăudului) pe coordonatele unei regiuni culturale de elită ale cărei reverberaţii sunt incontestabile şi greu de egalat, din acest punct de vedere ţinutul nevalorificând potenţialul patrimoniului imaterial consacrat (circuitele descoperirii personalităţilor Mărginimii Sibiului, etc)
2.Valenţele culturii populare din Mărginimea Sibiului. Cultura populară a Mărginimii Sibiului, prin numeroasele valenţe autentice pe care le deţine şi diversele formele de manifestare contribuie masiv şi ireversibil la conturarea şi identitatea regională. Alături de marile personalităţi ale regiunii, cultura populară aşează la loc de cinste, în cadrul naţional şi universal regiunea.
3.Interpretarea gradului cultural al regiunii Mărginimea Sibiului din perspectiva indicatorilor culturali recunoscuţi în prezent de către Directoratul de Cultură al Comisiei Europene. Dacă, din perspectiva primelor două forme de interpretare a caracterului şi complexităţii culturale a Mărginimii Sibiului, se poate identifica o regiune deosebit de valoroasă, în context naţional şi internaţional, cuantificarea gradului de cultură prin prisma indicatorilor culturali actuali, este necesară o strategie coerentă, pentru a putea vorbi de o regiune culturală similară altora din Uniunea Europeană.
Radiografiindu-se numărul mare de indicatori de apreciere ai gradului de cultură regiune şi diversitatea lor se constată că singurele date instituţionale (Institutul Naţional de Statistică) referitoare la indicatorul cultură din Mărginimea Sibiului sunt cele referitoare la situaţia numărului de biblioteci (orăşeneşti şi comunale), numărului de muzee şi numărului de vizitatori în muzee.
Tabelul 18.Indicatori ai gradului de cultură în Mărginimea Sibiului (2008)

Sursa: PTAZ Mărginimea Sibiului – 2008
Analiza valorilor celor trei indicatori culturali, pune în evidenţă câteva aprecieri calitative şi cantitative la nivelul regiunii Mărginimea Sibiului:

• în fiecare unitate administrativ-teritorială din Mărginimea Sibiului există câte cel puţin 2 biblioteci (comunale şi şcolare), numărul total la nivel regional fiind de 22 instituţii publice de acest fel;

• urbanul regiunii totalizează 2 biblioteci orăşeneşti în timp ce comunele (11) deţin un număr de 21 biblioteci;

• numărul mediu regional de locuitori ce revin unei biblioteci în Mărginimea Sibiului este de 1670 locuitori/bibliotecă;

• Mărginimea Sibiului deţine un număr de 13 muzee şi expoziţii muzeale permanente, 4 fiind prezente în mediul urban, iar 7 în comunele regiunii; aici a fost inclusă şi colecţia muzeală de artizanat din Şugag

• oraşul Sălişte deţine 4 muzee, restul localităţilor deţin câte un muzeu local (Boiţa, Cristian, Gura Râului, Orlat, Poiana Sibiului, Răşinari, Sadu şi Tilişca);

• în comunele Jina, Poplaca şi Râu Sadului lipsesc instituţiile muzeale sau colecţiile muzeale permanente;

• numărul mediu regional de locuitori ce revine unui muzeu sau colecţie muzeală în Mărginimea Sibiului este de 3197,54 locuitori/muzeu;

• numărul mediu anual de vizitatori cuantificat de către muzeele sau colecţiile muzeale ale Mărginimii Sibiului este de 27.378, cei mai mulţi fiind deţinut de către cele 6 muzee sau colecţiile muzeale din oraşul Sălişte.

Ca să putem aprecia pozitiv sau negativ situaţia culturală a Mărginimii Sibiului din perspectiva indicatorilor culturali analizaţi în tabelul de mai sus, trebuie să ţinem cont de ecarturile de valori da calitate cu care se uzitează la nivelul Directoratului de Cultură al Comisiei Europene: valoarea ideală a numărului de locuitori dintr-o regiune, raportat la instituţiile de cultură din regiunea respectivă este de 100 persoane.
Comparaţiile între numărul ideal, acceptat la nivelul instituţiilor de resort din Uniunea Europeană şi valorile existente în Mărginimea Sibiului nu suportă comparaţii, sau ele trădează o realitate care este departe de o situaţie ideală.
Practic, din punct de vedere cultural, mai precis, din punctul de vedere al „presiunii” locuitorilor dintr-o regiune asupra instituţiilor culturale din regiunea respectivă, Mărginimea Sibiului este departe de situaţia regiunilor cu grad de culturalizare accentuat din Uniunea Europeană.
La această situaţie negativă (prin precaritatea ei) se adaugă un alt element negativ, respectiv faptul că, din numărul foarte mare de instituţii culturale cuantificate valoric şi recunoscute în Uniunea Europeană, Mărginimea Sibiului deţine parţial doar două categorii: biblioteci orăşeneşti şi comunale, precum şi muzee şi colecţii muzeale. Restul instituţiilor regionale cu impact cultural major lipsesc sau nu există în datele statistice ale structurilor de resort judeţene şi naţionale: cinematografe, teatre, operă, filarmonică etc, neexistând nici instituţii zonale care să dezvolte activităţi culturale în zonă (instituţiile culturale judeţene sunt preponderent angrenate în activităţile municipiului Sibiu)
Orice strategie care o vizeze dezvoltarea culturală a Mărginimii Sibiului va trebui să atingă 2 obiective precise şi majore: (1) implementarea tuturor categoriilor de cultură în regiune şi (2) creşterea numărului instituţiilor culturale existente şi a calităţii lor, precum şi apariţia lor în fiecare unitate administrativ-teritorială din regiune.
Totuşi, componenta culturală informală a Mărginimii Sibiului deţine şi câteva atribute pozitive, interesante, cel puţin pe secţiunea culturală tradiţionalistă sau etnografică. Argumentul principal în acest sens îl constituie faptul că majoritatea muzeelor din regiune au fost concepute şi structurate pe acest principiu (al valenţelor etnografice regionale certe), în timp ce, numărul mare de vizitatori anuali justifică pe deplin eficienţa lor.
Mărginimea Sibiului deţine următoarele muzee şi colecţii muzeale, predominând net muzeele şi colecţiile muzeale cu specific etnografic şi folcloric local, situaţie firească, având în vedere faptul că este o regiune cu valenţe extraordinare în acest sens.
Valenţele folclorice şi etnografice regionale au generat o pleiadă diversă de forme de manifestare arhaice, tradiţionaliste legate în primul rând de specificul economic regional (păstorit, exploatarea lemnului, modurile de prelucrare ale produselor animaliere etc) sau de cutumele vechi (obiceiuri legate de principalele momente ale vieţii: naştere, moarte, botez, nuntă, principalele sărbători religioase sau laice etc).
Complexitatea valenţelor etnografice şi diversitatea lor au generat o serie de subzone etnografice în cadrul regiunii Mărginimea Sibiului:

• zona Boiţa, Tălmăcel, Sadu, Râu Sadului;

• zona Răşinari, Poplaca, Orlat, Gura Râului;

• zona Fântânele, Sibiel, Vale, Sălişte, Galeş;

• zona Tilişca, Rod, Poiana Sibiului, Jina;

• zona Tălmaciu, Cisnădie, Cisnădioara, Mohu, Veştem, Bungard, Şelimbăr, Cristian, Săcel.

Din punct de vedere al infrastructurii culturale a Mărginimii Sibiului (sursa: Masterplan pentru judeţul Sibiu în domeniul culturii) se pot trage următoarele concluzii:

– toate localităţile susţin apartenenţa la microregiunea „Mărginimea Sibiului”, marea majoritate a factorilor de conducere locali neidentificând existenţa şi necesitatea unui factor de tip “Leader”
– percepţia administraţiei publice locale referitoare la potenţialul natural al ţinutului este la un nivel foarte ridicat, având în vedere toate elementele prezentate. Astfel sunt subliniate resursele naturale din localităţile Jina (Masa Jidovului, Pintenii din Coasta Jinei, La Grumaji, Tîrnoavele Tărtărău – Frumoasa şi Circul Glaciar Gropata) şi Parcul Natural Cindrel cu Iezerele Cindrelului şi situl Natura 2000 în care aproape toate localităţile din micro-regiune au suprafeţe în proprietate.
– la întrebarea „dacă există tradiţii pe cale de dispariţie” răspunsurile consemnează că sunt în curs de dispariţie aspecte din obiceiul nunţiolor, dar şi meseria de covăcie ;
– la întrebarea « dacă au dispărut obiceiuri? » se consemnează că au dispărut « Pupăza Miresei », « Căratul lăzii de zestre, şezătorile, ţesătoria şi cusutul costumelor tradiţionale, rotăria » etc.
– aşezămintele culturale (căminele culturale) nu au consilii de conducere, toate fiind proprietatea consiliilor locale şi în general în acestea desfăşurându-se activităţi de agrement sau sociale (nunţi, botezuri şi parastase); marea majoritatea căminelor sunt reabilitate neputându-se preciza situaţia autorizărilor de funcţionare (în mod special al bucătăriilor şi grupurilor sociale)
– în Mărginimea Sibiului există 6 ansambluri locale (Jina, Tilişca-2, Sălişte, Răşinari şi Rîul Sadului) , în cele 6 ansambluri fiind înscrişi peste 220 de membrii, localităţile Orlat, Gura Rîului, Poiana Sibiului specificând lipsa unui ansamblu local
– există o singură colecţie muzeală privată ( Colecţia Morariu în Jina – autorizată CIMEC ), restul colecţiilor fiind colecţii muzeale de stat – în marea lor majoritate necesitând intervenţii urgente pentru conservarea şi/sau restaurarea patrimoniului mobil
– cel mai vizitat muzeu este Muzeul de icoane pe sticlă « Zosim Oancea » din Sibiel în proprietatea Mitropoliei Ardealului
– marea majoritate a colecţiilor muzeale au profilul etnografic local existând un singur muzeu cu profil tehnic, industrial Muzeul Sigmund Dachler. Patrimoniu industrial – Hidrocentrala Sadu I. în proprietatea SC RENEL SA
– în Sălişte-Galeş şi Gura Rîului este, în curs de implementare proiectul Ecomuzeului Regional Sibiu – Meseriile tradiţionale şi Civilizaţia Apei în gospodării proprietate privată proiectul putând să se dezvolte corespunzător în condiţiile bunei organizări şi funcţionări a Centrelor de Informaţii Turistice şi implicării autorităţii locale şi a cetăţenilor în dezvoltarea conceptului.
– din totalul de 11 localităţi numai Râul Sadului nu are muzee, majoritatea localităţilor înţelegând, în perioada anilor 1960-1980, să salveze prin donaţiile locuitorilor, patrimoniul mobil reprezentativ local, oraşul Sălişte are cele mai multe unităţi muzeale, urmat fiind de comuna Răşinari cu două colecţii (etnografică şi bisericească)
– bibliotecile comunale există în toate localităţile fiind mai puţin cercetate, odată cu deschiderea Centrelor de Documentare Informare în şcoli (prin transformarea bibliotecilor şcolare) ;
– majoritatea bibliotecilor comunale şi/sau a clădirilor unde sunt amenajate nu posedă autorizaţie sanitar veterinară ;
– fondurile de carte sunt neactualizate şi în general mai puţin cercetate, motivele fiind diverse legate în special de lipsa animaţiei culturale şi conectării gospodăriilor la mass-media vizuală ;
– există un colecţionar de carte, vederi la Orlat Reu Ovidiu Ioan – Orlat str. Victoriei 632,
– există un cerc literar literar fondat în 2000 la Jina, responsabil Prodea Maria
– nu există o agendă culturală şi/sau cultural-sportivă a Mărginimii Sibiului unitară, cele mai mediatizate activităţi desfăşurate fiind cele cofinanţate prin agenda Consiliului Judeţean Sibiu

Modul în care agricultura, zootehnia, industria de prelucrarea a produselor zootehnice, exploatarea şi prelucrarea lemnului , industria alimentară etc., sprijină sau pot sprijini dezvoltarea zonei.
Specificul agricol.Economia pastoral-agricolă se leagă de munca în comun a obştii, cadrul social de desfăşurare a întregii vieţi social-economice şi politice. Au existat în timp, puternice uniuni ale obştilor, care asigurau stabilitatea membrilor obştii. Agricultura a reprezentat o activitate neîntreruptă, prezentă din cele mai vechi timpuri.
Agricultura s-a rezumat dintotdeauna în Mărginimea Sibiului, strict la necesităţile stricte de existenţă. Iniţial, meiul ocupa locul principal, alături de alte culturi: de grâu, orez, secară, până la răspândirea culturii porumbului. Dintre culturile legumicole: mazărea, varza, lintea, ceapa şi napul, iar dintre plantele textile: cânepa. Culturile agricole se practicau până la 1200-1400 m altitudine pe terasele desţelenite prin efortul obştei, azi reacoperite de păduri seculare.
Păstoritul şi transhumanţa.Mărginenii sunt vestiţi pentru creşterea vitelor, dar mai ales pentru oierit. Satele înşirate pe marginea munţilor sibieni înconjoară spre sud şi vest Cetatea Sibiului, constituind o veritabilă regiune agro-pastorală.
Caracterul regional este dat de activităţile agro-pastorale ale populaţiei autohtone. Mărginenii au fost călători prin ţările române şi prin ţările învecinate, lăsând peste tot urme durabile ale trecerii lor. Faimoasele „drumuri ale oierilor” străbat regiunile Carpato- Dunărene şi mai departe, duc spre Constantinopol şi Adriatica, la Tisa şi apoi spre Panonia, Moravia, Galiţia, Polonia, până la Marea Neagră şi Ucraina de Sud, în Crimeea, în Caucaz. (harta drumurilor de transhumanţă întocmită de Emil Petrovici).
Nicolae Iorga consideră fenomenul transhumanţei ca unul din factorii de bază ai „unităţii neamului, limbii şi culturii poporane româneşti”. Mergeau cu turmele de oi în Ţara Românească păstorii din satele: Boiţa, Galeş, Gura Râului, Poplaca şi Sălişte, iar în Dobrogea cei din Fântânele, Jina, Poiana Sibiului, Răşinari, Rod, Sadu, Sibiel, Tălmăcel, Tilişca şi Vale.
Dintre satele Mărginimii, Sălişte, Răşinari şi Poiana Sibiului, specializate în activităţile pastoral-agricole, devin adevărate centre de convergenţă pentru satele mai mici din împrejurimi.
Satul Poiana Sibiului, a fost sediu al primei ,,Reuniuni a Economilor de oi”, din care se dezvoltă ,,Uniunea Oierilor” din întreaga ţară, cu publicaţii proprii ca revista „Stâna”, Biblioteca oierului”, „Calendarul oierului”. Poiana Sibiului devine o veritabilă „capitală oierească”.
Mărginenii au fost descrişi ca oameni întreprinzători, activi, luptători, fiinţe sobre, tăcute şi grave, oameni „întregi”, serioşi şi de nădejde.
În scrierile sale despre „mocanii” din Dobrogea („mocanii” denumire dată tuturor oierilor din Transilvania), Ion Ionescu de la Brad explica transhumanţa prin avantajul economic de a ierna oile aproape numai pe păşuni naturale, fără necesitatea de a strânge şi păstra nutreţul, deci cu cheltuieli minime. În Dobrogea, iarna durează adeseori numai 5-6 săptămâni şi vitele, chiar în aceste săptămâni de iarnă găsesc iarbă uscată pentru hrană. Mulţi oieri mocani s-au stabilit în Dobrogea pentru totdeauna, dovedind şi aici o mare putere de muncă, îndrăzneală şi spirit gospodăresc, păstrându-şi ospitalitatea, îndrăzneala şi seriozitatea.
Prin transhumanţă, mărginenii au dobândit spiritul neatârnării şi al demnităţii umane. Ducându-şi turmele pe drumuri nesfârşite, veghind adesea sub bolta înstelată şi-au format asupra lumii o viziune, în special, „astronomică”.
Păstorul transhumant îşi împărţea viaţa între asprimea muncii şi căutările unor locuri de păşunat, cu liniştea şi echilibrul ce caracterizau existenţa din locurile natale, unde rămâneau soţiile, copii şi bătrânii. Viaţa sa se desfăşura pe două planuri diferite – unul orizontal (de suprafaţă şi întindere) şi altul vertical, ce transmitea tradiţiile, intacte şi îmbogăţite, din generaţie în generaţie. Planul orizontal îi lărgea mărgineanului orizontul cunoaşterii spre alte locuri şi oameni, pe când planul vertical, îl lega indisolubil de locurile natale, îl regenera, împiedicând dezrădăcinarea.
În cumpăna dintre lumea de acasă şi cea de dinafară, un rol deosebit l-au avut mărginencele care duceau o viaţă de sat. Participau cel mult, ca cele din Jina, Sadu şi Poiana, la activităţile din stână, dar numai în timpul verii. Iarna, se ocupau de gospodăria din sat, de industria casnică, cu o măiestrie remarcabilă.
Tipul primitiv de viaţă economică carpato-balcanic se regăseşte la începutul mileniului al II-lea şi în Mărginime. Date fiind condiţiile geografice şi climaterice favorabile, păstoritul se caracterizează în această perioadă de început printr-o mişcare pendulară simplă între aşezarea din zona colinară şi păşunea alpină cu văratul la munte şi iernatul la sat, fiind definit ca „cel mai arhaic şi cel mai curat păstorit românesc” (I. Donat). Dovadă este şi păstrarea a numeroşi termeni de străveche origine traco-dacă (stână, baci, fluier, brânză, zer, strungă, ţarc) şi de origine latină (stabulum-staul, staor).
Majoritatea activităţilor culturale ale mărginenilor sunt legate de activităţile ancestrale – oieritul şi meseriile tradiţionale care s-au dezvoltat pentru valorificarea materii prime existente – activităţi ce ar trebui să-i stimuleze şi să-i motiveze pe participanţi să nu renunţe la păşunatul alpin şi la avantajele acestor ocupaţii milenare. Problematica acestor activităţi culturale este desosebit de complexă: implicarea activă a membrilor comunităţii profesionale în dezbaterea şi soluţionarea problemelor cu care se confruntă în contextul fenomenului de globalizare economică, dar şi iniţierea unui eveniment cultural-artistic şi de agrement pentru toţi participanţii (indiferent dacă sunt localnici sau turişti interesaţi de acest tip de eveniment). Partea economică, legată de desfacerea produselor locale, tradiţionale şi de modul de prezentare a acestora sub forma unor mici târguri locale sau chiar prin prepararea lor ţine de viziunea organizatorilor şi modul în care aceştia îşi planifică activităţile în cadrul evenimentului. Acest aspect nu este de neglijat în condiţiile în care producţia de bunuri materiale (alimentare sau nealimentare) a cunoscut în ultimul deceniu un regres continuu, încurajarea continuării activităţilor meşteşugăreşti şi de artizanat reprezentând asigurarea unor locuri de muncă, a unor venituri şi implicit o integrare social-economică activă. Definirea scopului, a obiectivelor generale sau specifice a manifestărilor, a activităţilor efective ce se întreprind în spaţiul evenimentului reprezintă, în general, o misiune extrem de complexă ce depăşeşte competenţele locale. Aceste problematici ar trebui să fie atribuţiile (asumate şi implicite, fără să minimalizeze eforturile şi orgoliile locale) şi rolul instituţiilor culturale judeţene, direct şi indirect, prezenţa lor la acest gen de manifestări fiind necesară şi oportună. Sunt puţine instituţii culturale ce se implică direct/indirect, majoritatea înţelegând implicarea funcţie de interesul personal al factorului politic şi/sau economic (au afinităţi şi cunosc mediul local, sau chiar sunt originari din zonă). Specificăm că nu trebuie să se înţeleagă implicarea personală a celor originari din zonă ca un aspect negativ sau condamnabil, genul acesta de interpretări putând fi uşor constestat prin prezenţa în toate localităţile în care se susţin acest tip de manifestări şi prin implicarea în toate tipurile de manifestări nu doar selectiv.
Sursele informatiilor cuprinse in prezentul subcapitol sunt: Strategia de Dezvoltarea a Judetului Sibiu, Strategiile de Dezvoltare a Localitatilor cuprinse in teritoriu, Plan de Amenajare a Teritoriului Zonal PATZ – Mărginimea Sibiului, 2008, Marginenii Sibiului – Civilizatie si cultura populara romaneasca, coord. Cornel Irimie, Nicolae Dunare, Paul Petrescu, Ed. Stiintifica si enciclopedica, Agenda culturala a consiliului judetean Sibiu (2007-2010), Masterplan de cultura a judetului Sibiu, Masterplan turism judetul Sibiu, Recensamantul populatiei si locuintelor 2002.